Privim amândoi cerul, iar mie îmi vine dintr-o dată pofta de a-i linge umărul, și-o fac, limba alunecă greu pe asprimea cafenie a pielii ei până-n punctul în care își pierde dâra de salivă, se oprește și abia atunci ochii i se întorc înspre mine cu un cunoscut licăr de promisiune și abandon.
Limba străbate omoplatul cafeniu, înăsprit de soare, o veșnicie, o urmă de salivă, până când privirea ei, ațintită către cer, coboară încet către el cu un licăr de promisiune.
M-a invitat la dans și m-a făcut să râd. Râzând, odată cu primii pași, diavolul a intrat în mine. Dacă aș fi folosit „pătruns” conotațiile ar fi fost prea sexuale, nu?
Pierdut timp. Proust căuta timpul irosit, nu cel trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu