duminică, 2 februarie 2014

les choses elles-mêmes


C.S./Mai 2013
Pornind de la Intriga matrimonială a lui J. Eugenides. Ea îl sărută, el răspunde - sau invers era? În orice caz, începând din clipa aceea - a ispitei consumate - fata nu se mai poate amăgi că e de datoria ei să i se dedice numai și numai iubitului titular (oficial). Firește că i se dedică în continuare, însă încearcă tot mai puțină convingere că asta va contribui la păstrarea echilibrului convențional al vieții.

Numai o fire femeiască ar putea respinge cu atâta ușurință ceea ce simte negreșit că este (ar putea fi) adevărata Iubire, pe adevăratul iubit; numai ele țes la un război de improvizație piesa asta de doi lei, când rigoarea o cere. Numai o fire femeiască poate să scoată pe gură, și lăcrimând abundent din cauza celor scoase pe gură, cuvintele schizoide: te iubesc atât de mult încât (dar) trebuie să te părăsesc!

Teatru ieftin.

Ca să se întoarcă apoi, ca un intestin temeinic curățat de-o clismă strașnică, la mica ei existență convențională. Poruncind cu talent sufletului să procedeze altfel decât simte. Respingând singura sursă de fericire concretă din viața ei în favoarea unui destin echilibrat, dinainte pecetluit, fără cotituri. În minciună de sine și simulare.

Asceții și sfinții, la un alt nivel totuși, s-ar mai putea înscrie în clubul acestei răspândite sminteli.

Îi plăcuse să-l sărute, să se lase sărutată înaintea plecării lui în voiajul inițiatic, ca pe urmă, clasic!, să înceapă să-l urască pentru că devenise și el, cel care i-a servit atâta vreme de veșnic potențial, „un mascul inoportun” ca mulți alții. În loc să-și joace în continuare, molâu, rolul prietenului asexuat care tânjește, rabdă, dar nu pune mâna.

Un bărbat (cu genul psihic dominant masculin) rareori părăsește folosindu-se de formule. Lașitatea lui e mai puțin verbală. El lasă să se stingă totul în tăcere. N-am înțeles până acum, totuși, de ce dramaturgii mari ai omenirii sunt bărbați...

Și câți bărbați demonstrează că poartă în sine această resursă inepuizabilă de fire muierească! Îi întâlnești peste tot, își așteaptă victimele pe la răscruci.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Lasă că nici cu bărbat'su nebun nu a rezistat prea mult. Ce pasional era totul cînd era plăcut şi, vai, ce închisoare a devenit cînd era neplăcut! Femei, bărbaţi, asta e esenţa şi micimea noastră: căutăm plăcerea şi fugim de disconfort (cu permutările obişnuite).

Cristian Sirb spunea...

Despre micime scriu și eu. A ambelor genuri.

Până la replicile prin mijlocirea cărora alege să punp punct (înainte de a începe, în exemplul din roman).

Întâmplarea face că mi-a fost dat să aud și eu pe viu, în tinerețe ceva asemănător cu: it's not you, it's me sau te iubesc atât de mult încât simt că nu pot fi cu tine. Replici care cer pumni.

Oricum, m-am lamurit că e o uriașă diferență între felul cum vede și tratează Eugenides patologia cuplului și P. Roth. În favoarea lui Roth, clar.

E una când le-ai trăit și pățit și alta când te documentezi din tratate, cum face Eugenides.