A.l.ș.

Acum când mi-e, din nou (și surd, și mereu), atât de dor de Alex. Leo Șerban, să aflu un text inedit de-al lui într-o publicație românească seamănă cu o Înviere. Seamănă cu o dorită (așteptată și niciodată împlinită) vizită a lui în casa mea.

Țin minte - Paris, în 2009 - că speram ca prostul să dau undeva peste el; l-aș fi recunoscut de departe, după ramele groase/hip ale ochelarilor sau după ciocul încărunțit, cercetând cu privire de miop o vitrină sau un afiș pe vreo stradă din St. Germain. Emoției descoperirii Parisului i se suprapunea absurdul așteptării încordate, improbabile, de a-l întâlni pe Alș. N-a fost să fie, bineînțeles.

Alș a sădit în mine, dispărând, o absență (care nu trece!) cum n-am mai cunoscut în viața mea. Și nu-mi este o (altă) figură profesoral-paternă ce mă lasă orfan. E un prieten oprit (imitând & forțând in pic sintagma sa pentru a defini fotografia: "film oprit"; unde oprit = și interzis), un prieten cum nu se mai fac și cum eu nu am avut! Dispariția subită a lui alș a avut asupră-mi efectul devastator al farmecelor nerostite până la capăt. Alș - un alt eu. Alș alteul.

Fragmente (ample) din eseul Planeta Proust - în Lettre Internationale, nr 87, toamnă 2013. Eseul nu este integral tradus (și publicat) în românește. Am nădejdea că se va ocupa cineva de acest lucru, altfel am s-o fac chiar eu. Din ce înțeleg, editura Non Lieu deține copyright-ul.

Țapi de serviciu

"Știi, Liuda, zise Strum resemnat, cei care au dreptate în viață adesea nu știu să se poarte - își pierd cumpătul, vorbesc grosolan, sunt lipsiți de tact, intoleranți - și, de obicei, sînt învinuiți de toate neorînduielile, atît în serviciu, cât și în familie. Pe cînd cei care nu au dreptate, agresorii, ei știu să se poarte, sînt raționali, calmi, cu tact, și mereu par să aibă dreptate."

(Vasili Grossman - Viață și destin, Polirom, 2010)

O carte monumentală, incomodă, scoate orice cititor din stupida sa "zonă de confort", și nu mă refer aici la dimensiuni (899 de pagini). Posibil ca pe unii să-i facă un strop mai reticenți la ideile primite de-a gata - ceea ce ar fi o imensă victorie a cuvântului scris.

Verneinung*

Un căciulat își târăște gelozia degradantă pe sub ferestrele noastre. Interoghează și povestește ceva la telefon, cu glas apăsat: vrea cu orice preț să ocupe mintea celei care-l ascultă. El, în două minți. Pentru asta iubim? Ce eroare! Ce pierdere & ce risipă! Ce rușine pentru specia masculină și pretențiile sale de supremație. Totuși, cât de frecvent se întâmplă asta! Atâția masculi-sugari, tânjind violent după sânul iubitei lor care, pe neașteptate, se întâmplă că li se refuză. Iubita punând un tardiv punct terorii.

Totul a început în tramvai, cu o pereche de picioare potrivit de lungi, onorabile, dezvelite până aproape de prăsele, posesoare ale unui chip falsificat, din păcate, de prea mult fard. Un chip creionat, retrasat conform gustului modest al proprietarei, ca o a doua piele. În palmele mari, osoase, o carte în limba engleză se presupunea că dă ținută ansamblului și o spumă de stil genunchilor ce albeau prin apăsarea lor țesătura dresurilor negre.

Zi ternă, cenușie, pe care am blestemat-o îndată ce m-am trezit și m-am apucat de treabă. Tipică zi de iarnă românească. Urâciune, monocromie, încotoșmănare. Groaza de a ieși.

Aspiratorul vecinilor se aude prin pereți ca o acuză.

Neîmpărtășite cu oameni dragi și mintoși, cărțile se decolorează mai repede în memorie. Urmele lor se estompează, cuvintele refuză să le mai cuprindă, totul se rezumă doar la senzații: frumos, trist, dureros, plăcut, amuzant - bună carte!

Copilul-rege. I se serbează ziua de naștere; cu public. Doi părinți ce simulează familia fericită, reunită în jurul tortului. Zâmbete, de dragul Lui...

„Dorul este produsul unei cunoașteri lacunare.” (Th. Mann - Moartea la Veneția)

„După ce și-a băut cafeaua, Tobias a simțit un rest de noapte în cerul gurii.” (G.G. Márquez - Fantastica și trista poveste...)

„Viața ia naștere doar prin opoziție.” (C.G. Jung - Două scrieri din psihologia analitică)

„înfățișarea sordidă și nevoiașă a înecaților în fluvii.” (Márquez)

***

________________

* Verneinung is the German word for "denial" or "negation". For both Freud and Lacan, denial plays a central role in the stability of the ego, which must not only refuse satisfaction to many of the instinctual impulses of the id, but must also deny its very nature as an internally divided entity in order to perceive itself as an autonomous, integrated "I". This denial of the internal divisions of the ego results in the méconnaissance that Lacan views as consitutive of human consciousness. (english.hawaii.edu)

Ultima zi a întunericului

Vreun jurnalistpestenoapte de la Adevărul s-a grăbit să scrie că astăzi Google „sărbătorește” (!) prima zi de iarnă. Eu, care găsesc că omul arată mai ridicol atunci când e constrâns să umble cu jumătate din zestrea de haine pe el (iarna) decât atunci când, vara, se despoaie până aproape de piele din cauza căldurii, cred că astăzi ar trebui sărbătorită (fără ghilimele) ultima noapte lungă. De azi înainte, de fapt, ziua-lumină va crește! Iată adevăratul motiv de bucurie. Și că nu a nins mai deloc în vestul țării.

Cuvîntările lui Zarathustra

„Mulți mor prea târziu și unii prea devreme. Străină însă ne e învățătura: "să mori la timp!"

Să mori la timp - aceasta te învață Zarathustra.
Firește, cel care niciodată n-a trăit la timp cum ar putea să moară el la timp? Mai bine nu s-ar fi născut nicicând! - Acesta-i sfatul pe care-l dau eu oamenilor de prisos.”

(Așa grăit-a Zarathustra, Fr. Nietzsche, Humanitas, traducător Ștefan Aug. Doinaș)

Din Vîntureasa de plastic de M. Chivu

Greața

Prăpastia esențială, în România, prăpastia ce merită luată în calculul statistic nu se cască între cetățenii bogați și cei săraci, avuție versus modestie, ci între cei care încă probează capacitatea de a se minți că se poate duce o existență normală aici și cei ireversibil otrăviți de locul ăsta infect. Frumos, infect și profund corupt. Irespirabil pentru oamenii cu discernământ. Ideal pentru oamenii-HDTV, Xbox, Facebook. 

A fi bogat în România (dar n-ai pe cine lămuri) e totuna cu a avea trase cablu tv, internet și gresie italiană la buda din fundul grădinii. Curul îți atârnă neajutorat în bătaia curenților pestilențiali, dar măcar ochii ți se desfată cu ultimele țâțe proaspete de pe Antena 1 HD!

Oameni pe fereastră

Trecători. Într-o zi își prinde părul ei puțin, fuioros și slab, în altă zi îl lasă în treaba lui, desfăcut - fata cea calmă, țigara aprinsă între degetele ca niște bețișoare chinezești, cuplul grăbit (vecini, colegi, amanți?) de la șipatruzecișicinci, ea are ochi mari, albaștri-indigo, de la consumul de Mirodenie; o front office girl cu genunchii copleșiți de răspunderi, îngreunată de lungimea și căldura zilei de vară, albă și neștiutoare, suferindă, doamna care umblă vreme de o săptămână în aceeași fustă neagră cu buline albe, ținând companie unui domn, tot cam de vârsta ei, care abia poate ascunde că nu o mai vrea prin preajmă, dar eu l-am ghicit: îi răspunde întotdeauna de peste umăr, fără să o privească, grasul uriaș, bonom, pasul său uriaș, sportiva pitică și coapsele-i sculpturale, disproporționate, de fotbalist, gimnazistele în teniși (aceiași teniși abuzați) și colanți negri, roși în fund și între picioare, lucioși, dungați sau cu model leopard. Manechina de la miezul nopții, trup fără greș, chip de răzgâiată.

Să-mi beau cafeaua, dimineața, sorbind-o odată cu trecătorii. Să-mi iau cafeaua, neinvitat, împreună cu ei. Să dau buzna în strada lor, să le citesc fizionomiile, să le zgândăresc ciufuțenia de dimineață, să-i fac să se simtă priviți, invadați, să le fur direct de pe buze firavele zâmbete matinale, să mă amuz cu micile lor tabieturi, pe care ei le credeau neobservate. Și-n tot acest timp să nu părăsesc locul meu comod, de dincoace de fereastră.

Depeche Mode

Depeche Mode ► Newborn