Acum când mi-e, din nou (și surd, și mereu), atât de dor de Alex. Leo Șerban, să aflu un text inedit de-al lui într-o publicație românească seamănă cu o Înviere. Seamănă cu o dorită (așteptată și niciodată împlinită) vizită a lui în casa mea.
Țin minte - Paris, în 2009 - că speram ca prostul să dau undeva peste el; l-aș fi recunoscut de departe, după ramele groase/hip ale ochelarilor sau după ciocul încărunțit, cercetând cu privire de miop o vitrină sau un afiș pe vreo stradă din St. Germain. Emoției descoperirii Parisului i se suprapunea absurdul așteptării încordate, improbabile, de a-l întâlni pe Alș. N-a fost să fie, bineînțeles.
Alș a sădit în mine, dispărând, o absență (care nu trece!) cum n-am mai cunoscut în viața mea. Și nu-mi este o (altă) figură profesoral-paternă ce mă lasă orfan. E un prieten oprit (imitând & forțând in pic sintagma sa pentru a defini fotografia: "film oprit"; unde oprit = și interzis), un prieten cum nu se mai fac și cum eu nu am avut! Dispariția subită a lui alș a avut asupră-mi efectul devastator al farmecelor nerostite până la capăt. Alș - un alt eu. Alș alteul.
Fragmente (ample) din eseul Planeta Proust - în Lettre Internationale, nr 87, toamnă 2013. Eseul nu este integral tradus (și publicat) în românește. Am nădejdea că se va ocupa cineva de acest lucru, altfel am s-o fac chiar eu. Din ce înțeleg, editura Non Lieu deține copyright-ul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu