sâmbătă, 27 iulie 2013

Cărți solare

Iată unul dintre cele mai greu încadrabile romane citite (iară nu lecturate, căci astăzi mă simt mai puțin snob) în ultima perioadă. Să fi fost vara asta frumoasă, cu ploi venite la timp & canicule mai îndurătoare, să fi fost faptul că m-am rupt puțin de cotidianul mediu toxic, aerul de vacanță, n-aș ști să vă zic. Însă cartea lui Roberto Bolaño a tras cu râvnă niște clopote de sărbătoare în inima mea livrescă! 

C.S./iulie 2013
Dincolo de duioșia rememorării unei epoci de-o efervescență creativă dusă până la caraghioslâc, în care toată suflarea juvenilă Latino-americană se precipita înspre poezie, avea-nu avea talent/școală/chemare, dincolo de senzualitatea văratică a anumitor pagini, despuiată de prejudecăți, cum ai jura că sunt și aceste fete estivale ale vârstei mele mijlocii, dar nu sunt, se întinde firul electrificat al unui sarcasm coroziv la adresa cercurilor & saloanelor literare (de poezie), a chinului cultural de a înveli căcatul propriu în țiplă (a-l valida la cenaclu) și a încerca vânzarea lui pe raftul artei spontane, la adresa seriozității scorțoase în general.

Fiind, mai întâi, nerușinat de tineri, "detectivii" disperați și acoliții lor, păreau să ignore entuziaști că adevărata lor operă de "artă" era, la nici 20 de ani, fututul competitiv, orgasmul versificat; arta era excesul, viața în exces: a petrece, a experimenta, a friza impostura. Răzvrătirea previzibilă împotriva Familiei. A vorbi în versuri, ca neoprotestanții în limbi. A deveni. Parcursul logic al fiecărei existențe absurde. Averea lor erau trupul, curiozitatea și prejudecățile laxe. Mai înainte ca viața să-l fi așezat pe fiecare pe locul lui ori "pe locul care i-a convenit ei" (vieții) și pe urmă să-i uite, mai înainte ca rectitudinea burgheză a vieții să pună gheara pe ei și să le ucidă simțurile într-o căsnicie acră, într-un job decerebrant.

Absența autorului totalitar, omniscientnu-l simți nici măcar cât să încerce așezarea vocilor personajelor sale într-un cor, în oarecare acord. Personajele l-au uzurpat. Disonanța vocilor e maximă, cacofonia dă tonul acestei cărți cu detectivi de improvizație, nu lipsită, totuși, de morți suspecte: premature, târzii - unii oameni mor prematur fiindcă au avut parte de o tinerețe tristă, aflându-și fericirea abia când cronologia le expirase.

Detectivii ad hoc, împărați lirici rupți în fund, rătăcitori înzestrați cu îmbelșugată carismă și spirit anarhic ce depășeau cu mult talentul lor de scriitori, își propun în taină să ia urma unei poete legendare, Cesáreea Tinajero, presupusă fondatoare a realismului visceralist. Unde legendară, ați ghicit, poate fi = himerică = femeia invizibilă = moartea însăși. Alți "detectivi" hotărăsc să-i caute înadins pe primii ori ajung să se intersecteze accidental cu destinele odiseice ale rătăcitorilor, prin orașe de la capătul lumii, pe străzi străine, prin memorie; evocările lor - tot mai imprecise, amintirile tot mai infidele, mitizându-i încet-încet pe celebrii dispăruți, sub imperiul fascinației intacte față de scurta lor vreme de glorie. 

Romanul se încheagă lent și lipicios din mărturiile (mărturisirile?) diaristice ale detectivilor de pe urmele detectivilor și ale altor personaje - impostori, căței, dar și inși de treabă sau nebuni de legat, prooroci, cassandre - care îndeplinesc alte roluri, câteodată doar aparent episodice. Dări de seamă ce au aerul declarațiilor obținute sub anchetă (rapoarte? delațiuni? bârfe?) sau al comunicatelor stângace, lipite la gazeta de perete; mai toate-s scrise pe un ton frust, ireverențios, un realism nimicitor, puține dau atenție stilului (un enorm merit al acestui volum) - scriitura albă, expresia lui Barthes referindu-se la Străinul lui Camus se aplică aici.

Și târfele literare, mica mea manie dintotdeauna! Nelipsitele sugative. Prietenia și cauzele mortalității spiritului critic. Puțin importă că-s masculine sau feminine, toate târfele literare sunt mânate, universal, de același crez: a parazita (ei folosesc a frecventa) un presupus om cu talent (sau grup de oameni talentați) se lasă neapărat cu o binecuvântată contagiune. Vecinătatea cu sfânta cultură e molipsitoare, cum ar veni. Dacă și-o mai și trag ocazional, nu se poate ca măcar un dram din infinitele însușiri creative ale idolului să nu treacă, odată cu schimbul de secreții, și în firea parazitului. Te și miri de ce nu toți librarii, sufleurii sau bibliotecarii sunt mari condeieri...
***
C.S./iulie 2013

O carte crudă pe care am posedat-o într-o bună măsură, unlike me (ca ne-mine), afară, prin parcuri, unde mă lăsam întrerupt de bună voie de glasuri, umbre, degete și raze ce le străbăteau însuflețindu-le ca pe vitralii, întins pe iarba de pe-acuma arsă de dorința atâtor altor trupuri care au ispitit-o, întinzându-se în ea, ca s-o părăsească, minute mai târziu, doar cu o privire scurtă aruncată peste umăr.

Păi, otium sine litteris mors est et homini vivi sepultura, ne avertizează unchiul Seneca: odihna fără preocupări literare e moarte și o îngropare de viu pentru om. Uiți să respiri citind Detectivii.

4 comentarii:

capricornk13 spunea...

Si eu citesc acum Savage Detectives!:) Am inceput-o acum trei zile, fara sa fi trecut inca pe la tine... Mi-ai transmis ceva, e clar!

Cristian Sirb spunea...

Superba coincidenta, CK13! :) Iau de magulire partea cu "transmis ceva", pentru ca asa si este. Sper sa-ti fie cu folos. Pe mine m-a tinut pana la ultima pagina (drept e ca are cam multe).

Sa inteleg ca tu citesti in engleza? Sa stii ca traducerea lui Colan (cu accent pe a) e spumanta, de asemenea. O recomand si in ro.

capricornk13 spunea...

da, o citesc in engleza, mi-am cumparat-o de aici acum vreo doi ani sau mai mult, cand inca nu fusese tradusa in romaneste - si taman acum m-am induplecat sa ma apuc, vezi? :)
inainte imi luasem 2666, dar aia e chiar uriasa, nu m-am incumetat s-o car prin metrouri...
imi place foarte mult!

Cristian Sirb spunea...

Cu un pas înainte. :)