Evlaviosul vicios se spovedește, „îmbărbătat” de zăbrelele confesionalului. - M-ai văzut crescând, părinte, și știi că nu-mi stătea în fire... nu țin cu tot dinadinsul să te cutremur; am venit de astă dată la confesional cu hotărârea de a mă despovăra, mărturisind câte puțin, și te rog să-mi ierți neîndemânarea, despre sufletul meu de invertit. Gesturile mele tainice de femeie, tainice credeam eu, dar care erau, în fapt, vădite pentru toată lumea, de femeie, părinte! Alura mea obișnuită, de om torsionat, de ființă incertă. Nu știu cât e de relevant în depoziția mea, părinte, dar aceste fotografii în care nu pozez... Penibilul înfățișării mele când n-am grija compunerii unei fețe. Penibilul expresiei mele atunci când îmi uit, neglijent, chipul în afara supravegherii. Mimica mea stânjenită, retractilă. Psihic, sunt o femeie nemanierată, părinte. Face asta din orientarea mea naturală către femei un soi de... lesbianism?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu