Halucinaţiuni

Ah, după-amiază încinsă ce ai bombat până aproape de muchia prăpastiei piepturile fetelor nepăsătoare, plătite de părinţi, de municipalitate sau autofinanţate ca să anime străzile reşedinţei judeţului nostru, înghesuindu-şi sânii într-o poză uneori băţoasă, alteori lascivă, chestia e că eu, neputincios la excitaţia sterilă, am doar minima inspiraţie de a le înjura birjăreşte: împroşc neţintit, fără precizie

ochii tăi, de exemplu, de un albastru nefolositor mie, gleznele tale goale, osoase şi încă bronzate, valorizate corect de tăietura la modă a pantalonilor, fesele rotunjite din penel cu savante mişcări din încheietura mâinii, mișcări de pictor de mult împăcat cu propria manie a perfecţiunii şi obsedat să repare ce mai smintește uneori natura, măcinat de această manie a desăvârşirii ce omoară cu zile, cu zâmbetul pe buze, nici măcar pentru a te diseca dintr-o curiozitate de ordin ştiinţific, te omoară încet, sufocat sub cupola unui pahar - ca pe o gâză a cărei dispariţie nu ar afecta echilibrul ecologic, încălzirea globală ori lanţul trofic.

săru' mâna, îmi şopteşte zâmbind împăciuitor, ca unui nebun căruia i-a venit ceasul medicaţiei, te-ai speriat?, nu mă speriasem, priveam pe stradă, ocrotit atunci de vitrină şi de jaluzele, săru' mâna, şi se grăbi să-mi surâdă, ca să nu cad lat, lovit de-o sperietură zdravănă - vânzătoarea; să fi presupus că o cunosc de undeva? nu pot spune, prăbuşit în mine însumi, eu nu făceam decât să mă zgâiesc hoțește la animaţia neliniştitoare a străzii, iată de ce mă furişasem înăuntru, pentru a-mi găsi un locşor din care să pot urmări în tihnă ceea ce mă bântuia, să-mi pândesc prădătorii:

să văd cum trec fetele oraşului; cele despuiate de griji şi de prejudecăţi vestimentare, cele surâzătoare şi nu încruntate, cele obraznice de te scrutează până în plămâni, fără pic de milă, dar şi fără patimă, la adăpostul fizionomiei lor anonime, frumuseţi tulburătoare în decor mic-vienez, frumuseţi fără nume care cutează multe din ochi, căci acest joc vinovat nu le implică nici nu le învinovăţeşte cu ceva, îşi foarfecă picioarele în paşi mari, îşi poartă trupurile împlinite de dragul de a-și juca improvizând rolul de apariţii, apariţii şi atât - imagini perindate, itinerante, sfâşietor de reale, dar intangibile, dacă aş pofti aş putea sări în decolteurile lor nesăbuite, târfe, eleve silitoare şi făpturi călărite vădit de hormoni, mascând deopotrivă porniri de cocotă, calităţi de studentă superficială şi stil rafinat de femeie completă.

Apoi, veni ploaia, ca o poluţie nocturnă, fără să-mi poată potoli creierul în fierbere şi trupul chinuit de dor de ducă; am înşfăcat cartea războiului sfârşitului lumii, citind cu furie, pe măsură ce ploaia se înteţea, ropotind tot mai tare, devenind torenţială, venind în averse stăruitoare.

Ce-o fi zicând pământul, cu buza lui crăpată de sete?