Astăzi nu-mi doresc muzică, mă las în voia sunetelor naturii urbane, din care încerc să elimin pocnetul sacadat, inegal, al capacului de canal din mijlocul drumului, de neevitat sub roțile automobilelor. Câteva vrăbii tigrate, însă, ciudat, nici o mierlă în seara asta, câțiva bătrâni se aud mormăind ceva mai departe, vrabia ține tactul cu țipete ritmice, fără melodie - nu e ca la vodevil.
Și-apoi, privitul pe geam, privitul în general, m-a cocoșat. Soluția la asta ar fi un balcon.
N-am putea, oare, salva pe cineva doar printr-o privire? Fericindu-l cu o privire fix în acea zi, în acel moment în care ajunsese la convingerea că nu mai există, că e insignifiant. Să se recunoască, să se reconfirme, subit, salvator, în ochii mei.
Citim, ne odihnim picioarele unu-n poala celuilalt, picioarele miros a cremă cu mentă & lămâiță, trecem dintr-o odaie într-alta, mersul nostru du-te-vino stârnește mici curenți inofensivi și norișori nostalgici din praf de piele moartă - briza unei case, briza unei intimități fără cuvinte. Primele cuvinte, mereu rostite prevenitor, cu un zâmbet permanent, proptea între literele lor, subiectele alese sunt dintre cele ușoare ce nu alungă zâmbetul, iar palmele foșnesc mulțumite pe-ntinsul pielii, timp în care ochii nu părăsesc paginile furăcioase ale cărții.
Pessoa: „Niciodată nu iubim pe cineva. Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne aparține și - de fapt - pe noi înșine ne iubim.” (Cartea neliniștirii - Humanitas, trad. Dinu Flămînd)
2 comentarii:
"N-am putea, oare, salva pe cineva doar printr-o privire? Fericindu-l cu o privire fix în acea zi, în acel moment în care ajunsese la convingerea că nu mai există, că e insignifiant. Să se recunoască, să se reconfirme, subit, salvator, în ochii mei."
Dar o facem! O incrucisare de uitaturi ce pentru o clipa sar abrupt de pe pragul alteritatii pe cel al intimitatii tacute, complice. Nu ti s-a intamplat? Am in arhive o galerie intreaga de oameni in ochii carora m-am mantuit pentru scurta ori foarte scurta vreme, e drept. Insa a fost indeajuns, un ochi limpede in care sa ma scald, din care sa ies noua si curata, asemeni cu mine cea care imi lipsea, cea de care ma pierdusem.
Ai înțeles perfect ce voisem să transmit. Uneori, simt că mă pot mântui cu un zâmbet ce mi se adresează. Unul, desigur, fără semnal erotic, doar așa, un zâmbet de „mă scuzați”, de „aș vrea să mă uit și eu la raftul ăla”.
Trimiteți un comentariu