Și acum, zăcând nostalgic-tranchilizat, nu mi se poate vorbi și nu răspund decât cu jumătate de gură, recapitulez și rezum, reașez frânturile de timp recuperate de-o memorie înșelătoare într-un puzzle improbabil; rămas prizonier al acelor ore de lume pestriță sosită de bunăvoie, de dans, beats din niște difuzoare care n-au stat cu noi până la capăt, crăpând, și, mai mult ca orice, ore de aer liber! M-am surprins a fi fost mai tolerant, împăciuitor și mai surâzător ca nicicând în istoria lanțului nostru lung (și frânt) de electro parties. Am crescut și eu odată cu ele, cu stilurile, cu oamenii care vin mereu, fără ca eu să îmbătrânesc, fără să ne lăsăm îmbătrâniți, fără să mai permit spaimelor mele obișnuite sau egoismului meu de legendar & timid singuratic să mă domine.
De două zile vegetez neconsolat, cu gândul țintit înapoi, ieri, la zvâcnetul mușchilor în dans, la lăsarea pe neștiute a nopții, la depănatul butoanelor, slobozirea basului, țipete ascuțite, spontane, de extaz, păr răvășit, rechemări la rampă. Zorile. Stupefianta oboseală. Aș trăi din asta - din ritmuri amestecate de mine, cu mâinile mele!
Să mă întorc mâine în neverosimila, atât de reala totuși, atmosferă ipocrită a corporației, ce tristă opțiune - mă face să simt mai rău decât dacă m-aș vinde, simt că mă neg pe mine însumi! Dar fără activitatea asta a mea de rușinos compromis nu aș fi avut, probabil, bani să plătesc pentru farmecele electronice puse la fiert peste noaptea de vineri, 20.
În praful subțire nins pe vinyl, ridicat în aer și-n nări de perechile de tălpi nervoase, cauciucate, în mișcarea lor ritmică, se imprimă cu un plescăit mut steaua perfect circulară, aduce a logo-ul loveparade, a unei lacrimi mari. Lacrima atâtor (a altor) vacanțe irosite.
AlexO/TechnoDeal/Iulie 2012 |
Să mă întorc mâine în neverosimila, atât de reala totuși, atmosferă ipocrită a corporației, ce tristă opțiune - mă face să simt mai rău decât dacă m-aș vinde, simt că mă neg pe mine însumi! Dar fără activitatea asta a mea de rușinos compromis nu aș fi avut, probabil, bani să plătesc pentru farmecele electronice puse la fiert peste noaptea de vineri, 20.
În praful subțire nins pe vinyl, ridicat în aer și-n nări de perechile de tălpi nervoase, cauciucate, în mișcarea lor ritmică, se imprimă cu un plescăit mut steaua perfect circulară, aduce a logo-ul loveparade, a unei lacrimi mari. Lacrima atâtor (a altor) vacanțe irosite.
Se făcuse de ceva vreme lumină. La aproape două ore după ce ne părăsise, luându-și rămas bun, rupt de oboseală, bunul nostru F. reapare printre noi cu frânele bicicletei rupte, cablurile sărite din lăcașurile lor. O fi apucat-o pe un alt drum? Să fi stat pitit pe după vreo căsuță din vecini? Nu se îndurase să plece, nu se putea împrăștia adunarea fără așteptatul moment F...
Un comentariu:
Long live our DJ's! (să nu creadă M. că pe muzica lui nu am dansat :)
Mulțumim, ai reușit să ne aduni, again. Nepoții îți sunt recunoscători.
Frâne rupte... techno all the way! :)
Trimiteți un comentariu