Coborîrea din literatură

Salvador Dalí (C.S.)

Florina Ilis - Coborârea de pe cruce. Nu tot ce se scrie devine literatură. În orice caz, eu, devorator de memorialistică fiind, n-am mai întâlnit acest mod (neverosimil) de a face însemnări într-un jurnal intim: cum o fac personajele Florinei Ilis (pedant, pretențios, respectând cu manie rigorile genului epic, redând fidel până și mimica unui dialog)! Acceptând eu, totuși, că nu există decât norme neoficiale (și lesne de încălcat) ale diaristicii. Cine e în stare să scrie așa minuțios, atent și la stil, și la cititorul „ascuns” în dulap, nu mai ține un jurnal propriu-zis, ci ar fi mai potrivit să se ocupe de romane - literatura „serioasă”.

Nu pot uita o clipă, cu toate că-mi place să mă las păcălit de ficțiuni - autoarea nu reușește să-mi înșele băgarea de seamă, să-mi adoarmă luciditatea sau simțul critic - că ceea ce citesc, citește Daniel, la rândul lui (pentru mine?), în jurnalul prietenului său mai vârstnic. Or, acelea-s pagini de curată proză, notate indubitabil cu gândul la proză. Mă întreb cu nedisimulată răutate când o mai fi avut timp zugravul Theo și pentru schițe, pentru pictură, la cât buchisea în caietul ăla!? Se stropșise să picteze, fără har, fără credință, biserica unei mănăstiri (înclinația către șocant și blasfemic nu l-a energizat îndeajuns încât să-și isprăvească opera), cât timp vocația lui adevărată, deducem, era literatura!