La telefon, sentimentele contradictorii costă bani. Gândul la timpul care curge, contorizat, ne face incoerenți, ne agită și (pe mine) mă abrutizează. Replicile ni-s fragmentate, poate și pentru că ochii nu întâlnesc nici o față, chipul Celuilalt, înaintea lor. Vorbim folosindu-ne de-o avalanșă de stereotipuri. Nici o scrutare semnificativă, nici o tresărire, o umbră, o roșeață alunecând necontrolat peste obraz, nu pot trăda gradul de sinceritate din cuvinte. Mi se pare atât de fățarnic dialogul la telefon în timp ce stai întins comod pe spate în pat și privești tavanul cu pupilele fremătând în gol, agățate de cele mai fine crăpături din tencuială, descoperind fire de păianjen pe care nu le voi înlătura niciodată, dilatându-se, răspunzând stimulilor fără chip ce vin pe calea undelor, orbecăind în căutarea, negăsirea, și-n istovitoarea închipuire a Celuilalt, ca în cea mai adâncă beznă.
3 comentarii:
La telefon, la mail, chat - aceeași frustrare când vorbești cu cei apropiați. Ajungi ușor la agresivități pe care nu ți le-ai permite în alte circumstanțe, cu persoana de față.
Mda, eşti foarte bărbat. :)) Mie îmi lucrează imaginaţia la maxim când vorbesc la telefon. Exact ca atunci când citesc. Încă sunt dezamăgită de câteva ecranizări ale unor romane care au ieşit mult mai slab ca "ale mele"
Foarte exact spus, Ancussa!
PL, la mine o fi vorba de aceeași deformare - obișnuința lecturii, a scrisului (astea două mă stârnesc mult mai fructuos), a privitului. Imaginația mea „lucrează” mult mai bine când sunt doar eu cu mine însumi.
Dacă se întâmplă cumva să „lucreze” când am o convorbire telefonică, mă tem că imaginația mi-o cam ia pe lângă sau departe de acea convorbire (asta în cazul în care nu sun/sunt sunat pentru ceva foarte precis - o bere, un schimb, un alt nr de telefon, un împrumut etc).
Nu exagerez dacă mărturisesc că m-aș descurca foarte bine și fără telefon, actualmente.
Trimiteți un comentariu