Durimi în noaptea de sânziene

Sînziene & cărți - C.S./Iunie 2012

M-am trezit în durerile facerii în dimineața zilei lui Ioan, iar în spatele altoiului creștin, dezlipit pe la colțuri, am văzut cum încă-mi surâdea neliniștitor, solar, cultul zeiței Diana și al hologramaticelor nimfe fidele din suita sa.

Ioan Botezătorul, îmi pare, rămâne același personaj charismatic, apropiat sufletului meu; e însă un nedreptățit - o figură estompată cu de-a sila, cam prea grijuliu pus la o parte de numeroasele concilii și sinoade care au „normat”, printre altele, cu o pricepere și un har de care mă îndoiesc fără teama de a greși, sexul îngerilor, dar și, în mod arbitrar, ce anume să fie păstrat și ce să fie „cosmetizat” din Evanghelii.

Mi-am petrecut ajunul Sânzienelor prins în pântecul fecioarei de fier a durerii mele de cap din fiecare sfârșit de săptămână. Durerea m-a trăit, m-a gândit (dacă poți avea gânduri limpezi într-un asemenea chin) și a îndeplinit cu oarece succes, în locul meu, un minimum din tabieturile mele zilnice.

Am devenit și eu unul dintre urbanii de ocazie. A fost un proces rușinos de facil transformarea mea. Mireasma discretă, de câmp, a florilor de sânziene îmi fecundează acum migrena. M-a deochiat. În afara Orașului, mă pasc alergiile. Iar „urbanul” - cu event-urile sălcii & conformiste, mimetic-occidentale, cu „papionadele” sale, susținute de oierii minții în sprijinul refutabililor boieri ai minții, cu street delivery-urile sale rayban cu tot - m-a pocit. Dianele poceau dintotdeauna gura fetelor care nu le țineau sărbătoarea, și-i pedepseau îngrozitor pe feciorii care juraseră strâmb (ca din prima zi a restului vieții să-și urmeze mereu vocația și nu corporația).

Astăzi, sper că numai astăzi!, auriul și mireasma sânzienelor din vază nu mă mai transportă. Nu mă pot opune curgerii timpului, ziua cea mai lungă a trecut, ne îndreptăm lent către ziua „cea mai egală” și apoi către ziua cea mai scurtă a anului.