perte de vue

O oarecare eleganță, ciobită la timp de sunetele stridente cu valoare de document. Dintr-o dată, lămurindu-se că totuși a venit frigul, gâștele domestice s-au decis să încerce a zbura, adunându-se cu precipitare într-o întrunire de urgență. Afară, să fim serioși, nu este atât de frig precum pare, este chiar mai frig de atât, dar ne împăcăm unul cu altul, mâncăm în oraș ceva preparat în grabă, râgâim a salam cât e noaptea de lungă, ne balonăm și tragem vânturi aspre, de stepă, îl ajutăm pe candidatul nostru să se facă celebru până dimineață, adulmecăm cu gândul trimis aiurea frigurile avangardiste de pe pagina alăturată și ne închipuim cu lux de amănunte petrecerea tumultuoasă pe care cele două zâne au abandonat-o ca să vie să ne stârnească pe noi, dezinvolte, adorabile. Întrebarea e: câți suntem „noi” ăștia, eu și cine mai? Cinemaiubit?