Nu altfel, ci fix ca acest Loveparade 1998 Sven Väth, „arăta” câmpul muncii techno-logice germane la 1998! Sunetul spune mai mult decât aș fi eu în stare, cuvântând. Teutonii cu mânecile suflecate arau veseli țarina, discuiau apoi fără să icnească, cu piepturile tresăltând falnic în timp ce pășeau lin peste brazde, de parcă s-ar fi plimbat pe ștrase sau pe vreo pistă cauciucată. Prin sumbră comparație, e destul să scriu atât: dubstep. Adică: stagnare, plictis, muzică cu frânele trase. Dubstep - simptomul unei lumi sătule, ghiftuită cu șaorme. Lumea văzută prin ochelarii aceia ridicoli, mari și sluți, de hipster tocilar, mai prost socialmente decât propriu-i smartphone, nătărăul care sare și mișcă pentru că sar și mișcă cei din jur, nu pentru că ar auzi sau ar asculta ceva cu urechile acelea tâmpe.
Remarcați, în partitura executată de marele Sven, sunetul acela stingher, țipătul de buhai electric, ce vine și revine. Și modul în care trece Sven la vinylul al doilea, cu zgomot de joagăre: mai aruncând o dată peste mulțime - basul dus la minimum, ciocanele piesei ce urmează deja active - biciul, trilul ascuțit de buhai. Și, nu în cele din urmă, priviți lumea aceea! Adunarea. Acum 13 ani, techno fără cusur! Atât de mândru să spun în blogul mare că așa ceva am avut șansa să ascult eu în belle epoque.
