sâmbătă, 7 mai 2011

Psihanaliza - înaintarea prin eterna reîntoarcere

6 mai 1856 - se năștea Sigmund Freud.

„Cât despre mine, socotesc că aspectele cele mai seducătoare ale teoriei freudiene constau în sfidarea pe care ea o reprezintă la adresa modului actual de a gândi, ca și a gândirii convenționale politice. Conceptul freudian de inconștient nu face casă bună cu nevoile științelor sociale nord-americane. Există la Freud o latură mistică, un dispreț față de tot ceea ce este demonstrabil, pe care practicienii din Lumea Nouă au încercat să-l ascundă, canonizând uneori scrierile freudiene. Nu trebuie să uităm că el ne spune ceva despre limitele raționalității omenești și despre o cunoaștere care ne va scăpa întotdeauna. În ciuda utopismului său ocazional referitor la cunoștințele științifice, susținea, în definitiv, că suferința este inevitabilă și că viața are multe aspecte sumbre și tragice.” (Din secretele psihanalizei și ale istoriei sale - Haynal, Roazen, Falzeder)

***
„Il faut souffrir jusqu'au but, jusqu'au moment où l'on cesse de croire à la souffrance.” (E. M. Cioran)

Stratagemele folosite pentru a ieși deasupra mea, pentru a ieși din mine însumi. Umilitoarele trucuri și măscări pe care le „performez” ca să negociez sec cu mine. Micile cadouri (i)morale pe care mi le fac.

Călărim, călărim. Călări pe situații. Sărim de pe o situație pe alta. Le cădem sub copite. Ne rănim sufletul.

De citit neapărat, e la subiect: 'Netsuke'
Copyright - TheNewYorkTimes

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Ironic este că, după prima jumătate a secolului trecut, inconștientul a fost preluat de științificii nord-americani și integrat în alte teorii. Deci Freud a fost vizionar, știința a cîștigat o perspectivă mai complexă, dar oamenii suferă în continuare.

cristians. spunea...

Ironic, da, la cât s-au povârnit să-l respingă. Acum e bun.

Oamenii suferă în continuare, pentru că ne preocupă și obținem avansul tehnico-știițific în cu totul alte domenii decât înțelegerea sufletului. E mai rapid și mai confortabil. Rămânem niște suflete debile încojurate de high-tech tot mai high.