 |
| Cei din foto sunt acceptabili! Sau o fi fata prea frumoasă? |
Amân de săptămâni întregi să scriu despre ochelarii de tip nou, inspirați dintr-un model șaizecist (căruia nu-i port pică), însă mult mai mari, intenționat disproporționați, și mult mai hidoși, făcuți (și purtați) parcă înadins să urâțească, să sluțească fețele celor care-i poartă. Cine i-a adoptat în viteză, cu obișnuita lipsă de discernământ? Poporul alternativ, desigur. Ochelarii trapezoidali, căștile albe revărsându-se din urechi și un aparat foto cu dimensiuni falice, o pulă fotografică atârnând pe piept, fac din oricine, nu-i așa, un artist... Tineri frumoși - mai ales
ele (că
ei oricum arată a cretini și fără) - păcat de drăgălășenia și de prospețimea lor. Umblă cu televizoarele acelea pe nas, deformându-și cu bună știință (?) chipul. Rame groase, late, ca decupate din benzi desenate, neverosimile, inestetice, nepotrivite cu liniile fizionomiei, când există atâția ochelari pe lumea asta, atâtea modele consacrate, cu potențial de seducție, cu un
design desăvârșit. „Revoluția” asta a urâtului mă îngrozește, mă umple de furie, de protest. E o insultă la adresa vederii, a privitului. O cerere de osândă. Dar și mai revoltător e succesul acestei sluțiri
fashionable. Brad Pitt însuși a apărut la Cannes cu o pereche de din ăștia! Ușurința cu care ceva urât se răspândește și devine modă. Nici să aibă formele cele mai voluptuoase, o tipă care ar sosi la întâlnirea cu mine afișând vitrinele astea supradimensionate, cu rame fanteziste, nu m-ar interesa deloc. Nimic nu mi-e mai dezexcitant ca snobăreala
arty și ca murdăria scumpă, antifa, de firmă.
Foto de la
easyfashion.
12 comentarii:
Ca exemplu
Așa e, însă cei pe care îi am eu în minte sunt încă și mai urâți. Ăștia din exemplul dat (mulțumesc frumos!) au oarece ondoleuri prietenoase, deși-s cât fața și dau aspect de insectă mutantă. Am să postez o fotografie, însă aș dori una făcută de mine, pe viu, pe stradă.
Bine ai scris! Uite aici alt exemplu: fată frumoasă cu fața urîțită.
Vai, dar ce afectat ești tu, dragă suflet oripilat, care strâmbi din nas ca un copil mofturos la ce nu-ți place. Viziunea ta e puțin senilă și, aș îndrăzdni, chiar totalitară.
Înțelege că fiecare e liber să poarte ce și cum vrea și puțin le pasă de părerea mea sau a ta.
Sau ești atât de oripilat pe stradă încât la soare te poți uita, dar la cei cu acei ochelari ba? Hai să fim serioși, sunt lucruri mai grave decât moda care vine și revine, periodic. În anii '60 ai fi fost un ciudat, purtând altfel de model decât cel despre care vorbești.
Hiacint, tu ai găsit exact modelul de care scriu! Nu-i așa că e superb?
Senilescu, înțeleg că fiecare e liber să poarte cum vrea și ce vrea, însă eu nu legiferez în textul meu (nu aș face-o nici să fiu politician), ci doar mă pronunț. Nici un soi de ochelari întâlniți de mine până acum nu mi-au provocat acest mănunchi de afecte neplăcute, semn că musai să fie ceva bai exact cu acest model desprins din desenele animate idioate, populate cu idioți arty-leftist-antifa, ca aceia care-i poartă fără discernământ.
Pe lângă asta, nu-mi spui tu ce să scriu și ce să-mi pară serios, grav, important, la ordinea zilei. Poți fi sigur(ă) că sunt altele care mă frământă mai în profunzime, nu e că nu mai pot eu trăi de ochelarii voștri stupizi. Însă, actualmente, este ceea ce mă agresează vizual pe stradă. :)
Wow, si eu care era cat pe ce sa ii port joi!!
Mnoa, și ce, acuma că am scris nu-i mai porți?! N-aș crede! :) Joi?
Cristian, nu e deloc senila/totalitara viziunea ta! Probabil ca Escu ”s-a atacat” fiind unul dintre cei care au cu adevarat o viziune senila si poarta astfel de grozavii.
Eu o spun in calitate de ”ochelarista” de 20 de ani: ochelarii astia sunt hidosi. Toata viata m-am ferit de ei si ma voi feri! Se pare ca sunt apreciati de oameni care, de fapt, chiar nu au nevoie de ei.
Si nu zice nimeni sa nu faci din ochelari niste accesorii chic, dar sa nu ajungem la aberatii; asa cum unii poarta, de exemplu, esarfe la gat in mijlocul caniculei. Dar daca cere moda, draga...
Si uite cum of-ul tau m-a determinat sa imi astern si eu of-ul! Lasa, macar noi sa cugetam drept si cum se cuvine! :)
Ce-mi place cel mai tare: "Umblă cu televizoarele acelea pe nas..." Adică "acelea", nu "alea": supremă distanță ardelenească cu, de fapt, o doză (homeopatică) de moldovenism. E fantastic.
Acum foarte mulți ani, întîlnirea cu Mihaela (Inefabila) în stația lui 368 de la Atheneu. Nu am așteptat decît o oră (trebuie să fi fost îndrăgostit teoretic de ea, altfel nu vad cum: mă străduiam foarte tare), iar în timpul ăla (nu acela, pentru că eu nu sînt, vai, decît un fake ardelean, un just wannabe) nu-mi închipui ce față trebuie să fi făcut așteptînd. Că cineva, un tip la vreo 40 de ani (eu aveam în cel mai bun caz 20) a simțit nevoia să mă întrebe pe neașteptate: A plecat? Eu, revoltat: Cine? El, didactic: Nu cine: ce. Apoi tot el, filosofic: Iooi, e superb: El, autobuzul...
Mă întreb și în ziua de azi ce trebuie să fi știut sau să fi înțeles ăla despre mine. (Ăla, nu Acela.)
Pinocchi0, ești doldora de snoave. :) Întotdeauna bine primite (sau mai mereu). Depinde de umorile noastre.
Madeleine, splendid textul tău! Dintr-o bucată, imbatabil! Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu