Foreee-ve-e-e-er...
Dacă n-ai priceput din prima, încă de pe atunci de când ne vânturam împreună, străini, prin orașul ăla spaniol din pustă, adu-mi aminte numele lui, fato: eu te iubesc. Și te iubesc de mor! Dacă ar fi după mine, ai sta bine și mult la păstrare în colivia cu grilaj de aur, cu design propriu, pe care am și comandat-o, în taină, meșterilor făurari, fato. Te-aș hrăni, strecurându-mi cu precauție degetele printre zăbrele, cu cele mai atent selecționate grăunțe; dimineața, ți-aș strecura la oră fixă o mână de boabe de cafea, proaspăt prăjite; la prânz, ți-aș strecura palma-n sus între coapsele neîncercate, plesnind de primejdioase fantasme, ca să așternem acolo, în minte cu iluzia unui improbabil împreună, masa de prânz. Seara, mi-aș șterge fruntea. Ți-aș schimba apa tot la două ore. Te-aș găti mereu cu haine de duminică, din acelea de bun, scrobite și înălbite, și nu te-aș duce cu forța la biserică; niciodată fără văl pe ochi în văzul lumii! Ți-aș frământa în lut fesele, cu palme grele, rele, căzute de te miri unde, cu zgomot de noroi, peste rotundul lor - mai cu seamă dacă fesele ar amenința să ți-o ia razna, infiltrându-se afară prin țesături; ți-aș strânge gleznele în butuci, fato. Ți-aș arăta cu toată blândețea, plângând chiar, cum se flexează genunchii deîndată ce încep să te supere - furnicături, amorțiri -, cum se ridică puțin și se oferă bazinul plin ochi cu apă, gata de înot, gata de înec, sau cum se poartă anul ăsta piciorul drept deschis într-un V impecabil desenat împreună cu perechea lui, piciorul stâng. Să poți alerga liberă în visele tale deznădăjduite. Să te împiedici, când te-mpiedici, numai de conținutul manifest și să cazi moale, lent, peste conținutul latent al viselor tale de măr întreg, mușcat un pic, doar, în latura lui rumenă.
Dacă n-ai priceput din prima, încă de pe atunci de când ne vânturam împreună, străini, prin orașul ăla spaniol din pustă, adu-mi aminte numele lui, fato: eu te iubesc. Și te iubesc de mor! Dacă ar fi după mine, ai sta bine și mult la păstrare în colivia cu grilaj de aur, cu design propriu, pe care am și comandat-o, în taină, meșterilor făurari, fato. Te-aș hrăni, strecurându-mi cu precauție degetele printre zăbrele, cu cele mai atent selecționate grăunțe; dimineața, ți-aș strecura la oră fixă o mână de boabe de cafea, proaspăt prăjite; la prânz, ți-aș strecura palma-n sus între coapsele neîncercate, plesnind de primejdioase fantasme, ca să așternem acolo, în minte cu iluzia unui improbabil împreună, masa de prânz. Seara, mi-aș șterge fruntea. Ți-aș schimba apa tot la două ore. Te-aș găti mereu cu haine de duminică, din acelea de bun, scrobite și înălbite, și nu te-aș duce cu forța la biserică; niciodată fără văl pe ochi în văzul lumii! Ți-aș frământa în lut fesele, cu palme grele, rele, căzute de te miri unde, cu zgomot de noroi, peste rotundul lor - mai cu seamă dacă fesele ar amenința să ți-o ia razna, infiltrându-se afară prin țesături; ți-aș strânge gleznele în butuci, fato. Ți-aș arăta cu toată blândețea, plângând chiar, cum se flexează genunchii deîndată ce încep să te supere - furnicături, amorțiri -, cum se ridică puțin și se oferă bazinul plin ochi cu apă, gata de înot, gata de înec, sau cum se poartă anul ăsta piciorul drept deschis într-un V impecabil desenat împreună cu perechea lui, piciorul stâng. Să poți alerga liberă în visele tale deznădăjduite. Să te împiedici, când te-mpiedici, numai de conținutul manifest și să cazi moale, lent, peste conținutul latent al viselor tale de măr întreg, mușcat un pic, doar, în latura lui rumenă.
***
Sau aș fi putut scrie, mai succint, astfel: Massive Attack feat. Horace Andy, egalându-se pe sine (pentru că realmente n-au competitori, orice altă producție de acest gen fiind condamnată să „semene cu Massive” sau nu) odată cu piesa recomandată cu link mai jos. Colaborarea îndelungată cu „venerabilul”, obiditul reggaețean Horace Andy - remarcând și ispirata „aducere” a lui Tracey Thorn & a lui Nicolette pentru albumul Protection - a ajuns să fie definitorie pentru imaginea mea mentală pentru ceea ce înseamnă Massive Attack. E ceea ce, alături de sunetul lor grav, constant psych-electro-gothic, aș denumi eu semnătura indescifrabilă a acestei trupe bristoliene. 
2 comentarii:
Horace Andy e ”massive”, fato, o comoară!
Cei de la Massive Attack au știut mereu să-l prețuiască și să-l țină ”pe lângă casă”. Bravo lor și ferice de urechile noastre. :)
Noa, zi tu, fato, daca nu-i așa!
Trimiteți un comentariu