Iată cum urbea-mi şi-a găsit scurtul moment de glorie, preţ de o ştire ambiguă. Însă poate că ajutorul se întîmplă numai cu program. Aşa cum nimic nu se vede, nimic nu se aude cînd băncile din sala de aşteptare nu ajung, cînd nefericiţii stau cu orele la uşa doctorului, cînd primesc dispreţ şi enervări şi prea rar înţelegere. Nu-i vina nimănui.
Asta am vrut să scriu la început, după aceea mi-au venit tot felul de gînduri, imagini şi mirosuri (de spital), o lehamite undeva în oase. Şi am zis că din ce în ce mai mult se vede (sau văd eu) cum unul e neglijent şi nepăsător faţă de altul, atît timp cît nu-i foloseşte. După aia am citit interviul cu Nikita Mihalkov şi mi-am amintit ce film frumos am văzut într-o noapte. Dar zău că nu ştiu cum pot atîta frumuseţe şi atîta urîţenie să trăiască împreună.
Asta am vrut să scriu la început, după aceea mi-au venit tot felul de gînduri, imagini şi mirosuri (de spital), o lehamite undeva în oase. Şi am zis că din ce în ce mai mult se vede (sau văd eu) cum unul e neglijent şi nepăsător faţă de altul, atît timp cît nu-i foloseşte. După aia am citit interviul cu Nikita Mihalkov şi mi-am amintit ce film frumos am văzut într-o noapte. Dar zău că nu ştiu cum pot atîta frumuseţe şi atîta urîţenie să trăiască împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu