Bolboroseli ale stângii

Dat în The Guardian peste un text iritant, cap-coadă (mai puțin paragrafele în care este explicată sumar credința economică a lui Hayek - părintele neoliberalismului). O halucinație autoadmirativă. Argumente, sărace pentru un astfel de subiect, de tipul (folosit de Trump): I'm telling you.

Dacă nu vă e abundantly clear: ființa umană, în concepția autorului care semnează în The Guardian, este remarkably social și remarkably unselfish. Pe asta o demontăm simplu, nici nu mă obosesc s-o despic în patru: o prostie! Nu merită hermeneutica chibritului. Eu însumi sunt ilustrarea Omului lui Hayek: nesocial, egoist, individualist, cu oroare față de autoritate și autoritarism, interesat îndeosebi de mine însumi și de soarta proprie.

Excepțiile se împart în două: religioșii autentici (probabil, monahi) și fățarnicii care simulează empatia, ca monedă pentru acceptanța socială. Nu cred în omul „remarcabil de altruist”. Cred în capacitatea unora de a demonstra altruism. Unii - ocazional, alții - pe termen lung. Nu-s numeroși nici unii, nici alții. Să nu ne mai păcălim singuri. 

De la vârsta suptului - când nu acceptăm în ruptul capului s-o împărțim pe mamă cu tatăl ori cu frații, iar mai târziu - nici jucăriile cu alți copii - până la vârsta adultă nu ne schimbăm, caracterial, prea mult. Doar loviturile încasate în orgoliu, clamând ceea ce nu ne aparține, ne învață să mai cedăm, să mai lăsăm de la noi și, în ultimă instanță, să împărțim cu ceilalți.

În multe cazuri, altruismul este o ispășire (de fațadă) pentru sadismul tăinuit ori pentru alte culpe. Alteori, este o invitație la non-agresiune: accesarea unui credit de bunăvoință. Un adăpost. Altruismul e posibil, dar se învață, nu-i înnăscut! Autogenerat, onest, neipocrit - o raritate. Altruismul este o parte a unei tranzacții. Cred doar în altruismul dezinteresat - greu de găsit, dar cu atât mai prețios. Altruismul sfinților.

"It’s too early to say much yet, but at its core is the recognition that – as modern psychology and neuroscience make abundantly clear – human beings, by comparison with any other animals, are both remarkably social and remarkably unselfish. The atomisation and self-interested behaviour neoliberalism promotes run counter to much of what comprises human nature."

Neo-populism = die Masse ist dumm

Sub umbrela neo-populismului, își pot da mâna frustrații de stânga și de dreapta, într-o, până mai ieri, improbabilă uniune de interese și-o delirantă împărtășire a fantasmelor. Populismul (cel mai faimos exponent mondial îi este, acum, Trump), constând în „soluții” retorice simple la chestiuni complexe, oferă visul unei protecții extinse în calea unor dușmani incarnați prin discursul mincinos al tribunilor săi în anumite categorii sociale sau etnice și, mai nou, în zisele „elite”.

Redus la esență: spre deosebire de nevoia de protecționism de stânga, de mult legiferată în numeroase state ale lumii, structurată și având o anumită coerență, nevoia de protecționism de tip populist nu se alimentează doar cu măsuri economico-sociale. Populismul cere o țesătură de minciuni bine ticluite, ce pot rămâne la nivel de discurs, doar să fie în continuu plimbate prin trâmbițele tribunilor, cât să mențină mereu proaspătă senzația de ein Reich, ein Volk, ein Führer. Unde acel ein e cheia!

Populismul este religia politică a cetățeanului care se ferește ca dracu' de agheasmă să fie ein individ. El disperă să fie recunoscut ca parte a die Masse. Odată validat ca parte a masei, speranța lui e să se piardă grabnic în aceasta și, ghemuit laolaltă cu ceilalți, să beneficieze de pătura caldă aruncată peste toți cei ca el de tribunii generoși - pătura de mituri eterne, spaime și minciuni unificatoare, ce le îndulcesc și revitalizează (prin ură & tribalizare) existențele terne și mediocre.

Otrava consolatoare a comerțului cu iluzii despre apartenență și autodefinirea prin această apartenență. Eu nu sunt cine și ceea ce sunt eu - prin propria contribuție, propriul merit - ci ceea ce este etnia de care aparțin. Iubire creștinească să fie, primim!, dar numai față de aproapele care ni se aseamănă.

Pentru acești inadaptați, biblia este WikiLeaks și christosul lor e un notoriu Iuda: Edward Snowden. Cei care „deconspiră” elitele - pompând combustibil în foamea tabloidică, paranoică, de scandal & dezvăluiri a populiștilor - sunt foarte prizați de sărmanii fantaști, care întotdeauna au opresiva senzație că știau ei!

Revoluția pentru tradiționalism - contra Libertății

Au votat cu Clinton, majoritar cei între 18 și 44 de ani. 

Au votat cu Trump cei între 45 și 65+. 

Sună familiar? 

La răstimpuri, cei închistați, prizonieri în spaima lor de moarte și cu totul străini de bucuriile vieții țin să se răzbune pe cei tineri, deschiși, curajoși, cu viitorul vast înaintea lor. Și aleg să le fută, poate o ultimă (dar decisivă) oară, viitorul. Dacă nu să le compromită viitorul, barem să le pună niște piedici, să „întârzie” puțin venirea viitorului. Măcar până apucă ei să moară. 

Votul de acest tip, al acestor categorii de vârstă și educație (oriunde pe glob) conține în el cinismul dorinței distructive a acestor nefericiți de a pieri de gât cu cei mai buni, mai dinamici, mai liberi, mai toleranți ca ei; mai urbani, mai educați, mai hi-tech și cosmpoliți.

Pot presupune că așa înțeleg unii să-și „amâne” sau să integreze psihic sfârșitul. Aici nu vorbim de cauzele economice ale recentelor opțiuni electorale. A fost demult depășit pragul acesta, al factualului. E vorba strict de răzbunarea morbidă a unei generații de pișăcioși misticoizi. 

Suntem victimele promise ale unei revoluții inverse, dinspre libertate înspre limitarea ei. Revoluția deținătorilor de arme, a celor îmbujorați în obraji, hard workers cu „gândire sănătoasă”, mulți copii, neveste casnice, alăptătoare, de preferință albi la față, nelipsiți ai serviciului „religios” (la care asistă ca să fie văzuți, bifați, nu cumva să se creadă despre ei că s-ar izola de turma protectoare & judecătoare).

„Tradiționalismul” - pe care cei lipsiți de imaginație îl văd ca pe un panaceu, ca pe un refugiu ce-i apără de alegerile dificile (venite la pachet cu libertatea) - soluția homeopată la toate problemele. Tradiționalismul lor e definit prin a îngropa în cotloanele minții ceea ce nu vrei să înfrunți. 

Dacă tu fuți în dreapta și-n stânga s-ar putea să poftesc și eu, or asta nu cadrează cu „valorile” mele, așa că prefer să te împușc (te interzic) pe tine și scap de-o grijă, pe de-o parte, iar comunitatea noastră de oameni onești și devreme acasă o păstrăm în toată preacurățenia ei, pe de altă parte.

The Bible Belt is running out of holes!

Trumpenia Americii 2

Înțeleg, să presupunem (dar numai presupunem!), nemulțumirea unor pături sociale, care - vezi Doamne! - simt că e cazul să atragă atenția asupra lor și a nedreptăților ce li se fac...

Dar de aici până la a opta, doar ca să protestezi, pentru un mediocru showman, simplu făcător de bani, e cale lungă. Numai creierele străine de Rațiune pot face pasul ăsta. Confruntat, la rându-mi, cu frustrări economice sau simțindu-mă nebăgat în seamă de politicieni, eu, unul, n-am regăsit niciodată în mine impulsul ăsta, de a face apel la pepiniera de dictatori cu intelect liminal!

E ca și cum, la strâmtoare, electoratul majoritar începe, ca sub hipnoză, să creadă în "salvarea" pogorâtă asupra lor de la niște actori politici proști, dar carismatici.

Trumpenia Americii

Clasa muncitoare albă și votanții rurali aleg Trump, ca în România - PSD. Adică, un candidat și un partid (=PSD) care se ocupă cu vânzarea de iluzii, de soluții-minune, niciodată realizabile!

E ca o streche ce se extinde tot mai periculos în lume, preferința pentru bufoni, circari, iluzioniștii cu discurs de ură. Ura față de străin pare să fie capabilă în ochii unora, ai celor slab instruiți, să țină loc de hrană și de prosperitate.

N-am eu, să n-aibă nici celălalt! În felul ăsta, poate că eu voi primi totul. Asta e tot ce găsim, scotocind în capul unor cretini cu drept de vot. Am o nestăpânită scârbă pentru electoratul așa-zis conservator = ipocrit, rural, înspăimântat de deschiderea liberală! Nu sunt curios ce temeri, ce tare, ce obsesii bântuie acest electorat. Dacă n-aș fi un liberal declarat, i-aș chestiona însuși dreptul de a vota.

Democrația își atinge tot mai des limitele. Și nu prin aceea că ar restrânge unora libertățile. Ci prin iresponsabilitatea tot mai extinsă și mai manifestă a celor cu drept de vot, din clasele sociale obișnuite să trăiască după comenzile electrice ale bulbului rahidian și-ale coloanei vertebrale. Moluștele cărora un sistem generos le-a pus în mână puterea de a alege, dar nu și discernământul.

Anul trecut, îmi pusesem speranța în venirea unui președinte republican decent, care să regăsească forța ofensivă global a SUA. Astăzi, din cauza atotprezenței maimuței Trump, am ajuns să o susțin moral, de la distanța unei țări nesemnificative, pe Clinton!

Make Rusia tare-n clanță again

"Finally, there is that word respect. To say that Russia is weak in most of the dimensions of power is to state the obvious. That does not mean it is wise for a US president publicly to confront a thin-skinned Russian president with the uncomfortable reality. Dissembling has a place in diplomacy. The sadness is that, if Mr Putin continues to pretend Russia is a great power, it will eventually cease to be a great nation."

Istoria romantică a cartofului

Cartofii ar putea fi interziși pe teritoriul României, dacă inițiativa "Coaliției pentru o mâncare sănătoasă românească de lobodă" va deveni proiect de lege. 

Cartoful nu este o plantă autohtonă (= de pe aceste meleaguri). Dacii nu mâncau cartofi, pentru simplul fapt că nu existau cartofi, aducerea lor în Europa se va petrece abia peste o mie și ceva de ani. În așteptarea cartofului, dacii au fost romanizați, au plecat și au revenit sub deghizament slav. Ca să nu-i recunoască ungurii.

Mulți ani, cartoful a continuat să fie un lux pentru poporul român. Simbolul exploatării omului de către om. Iar pe când să se democratizeze, ca s-ajungă la toți, minune: gospodinele au început să găsească tot mai des chipul lui Arsenie Boca în tuberculul proaspăt despicat pentru pireu!

Soluții isterice

"Când istericul se căsătorește, o face fie cu o figură puternic idealizată, caz în care contactul sexual are loc adesea ca un moment hipnotic - organele genitale sunt șterse din minte datorită efectelor hipnotice ale sexualității - fie cu o figură permanent dezamăgitoare, caz în care păstrează în minte obiectul ideal prin nenumărate reverii zilnice." 

(Christopher Bollas - Isteria)

Mama cunoașterii

"Freud postulează că orice căutare a cunoașterii de către sine este determinată de anxietatea ce însoțește recunoașterea diferenței sexuale de către copil. Întrebarea "Unde este penisul?", pusă de copil la vederea părților genitale feminine, este mama tuturor întrebărilor și originea căutării întregii cunoașteri." 

Christopher Bollas - Isteria, TREI, trad. Oana "ca și" Munteanu

Montherlant

"- Casele astea, unde a început să se facă simțit somnul, îmi fac rău. Îmi amintesc că există și lucruri pe care eu nu le am." 

"O singură ființă pe care s-o iubești întruna din ce în ce mai mult, din care să scoți melodii - din trupul, ca și din sufletul ei -, tot din ce mai profunde, ca vioara virtuozului care devine tot mai prețioasă pe măsură ce el o folosește tot mai mult."

(Demonul binelui)

Noapte bună veghind, zic și eu...

Demonul binelui*

"Din greșeală, deschise ușa de la baia lui Solange. Și văzu, întipărite pe prosopul ud, întins pe jos, urmele picioarelor ei goale. Își aminti că, deși săturase fiece loc de pe trupul ei, nu-i săturase, totuși, tălpile picioarelor, și se simți întristat." 

*Henry de Montherlant, RAO, 2005, trad. Angela Cismaș

Totuși

Încă o însemnare: dacă Zimmerman va refuza să ia, să ducă acasă și să pună pe un macrameu premiul Nobel, cum se prefigurează, aceiași fani care i se închină acum, justificându-i cu argumente de iobagi meritul literar, vor spune că așa trebuia - să-l refuze! Vor spune că exact ăsta e Dylan! Și că știau ei că bardul nu va accepta distincția, rebel pân' la capăt. Deși, în realitate, știau ei pe dracu'.

Dacă Dylan are inspirația să respingă premiul Nobel, îmi vine să promit că mă apuc să-l ascult temeinic (dar nu)! De bucurie că, refuzând, a dat peste capetele seci ale atâtor adulatori vechi și noi, ale atâtor yesmen-i care înțeleg din omul Dylan chiar mai puțin decât un ne-fan ca mine.

Sentimentul unui porc

Citiți și voi publicația Adevărul, nu știți ce pierdeți! Nimic nu pierdeți!

Titlu: "O femeie s-a sinucis după ce soţul i-a spus că arată ca un porc în urma operaţiei estetice”

Într-o bună dimineață, soțul se apropie de Mariana (Mary, pentru prietene) și-i mărturisi abătut:

- Arăt ca un porc după operația estetică.

N-apucară clopotele de amiază să bată pe două voci "Cu noi este Dumnezeu" - prima melodie de pe ceasul cel nou al popii - că Mariana se și sinucise.

Electric lila