Venusiana, degrabă mânioasă că nu-i îndeajuns venerată. Bun titlu de tabloid! Eu o să fiu pe veci prea literar pentru un ziar și prea jurnalistic pentru (a face) literatură. Ofticată că nu-ți cad pradă gleznelor, ceea ce constituie un fals în declarații. Cine ți le-a iubit mai mult? Sărut urmele tălpilor ei, ca Nichita, lăsate pe linoleumul învechit din bucătărie.
Că nu te venerez... Dar există atâta nebunie în venerație! E un așa orgoliu supradimensionat în a căuta să fii venerată (și a te alimenta cu asta). Știind(?) bine că obiectul venerației cuiva nu-i niciodată unul corespunzător realității - e plăsmuire, e o fantezie.
A te simți venerat(ă), însă, îți poate asigura niște depozite consistente (și compensatorii) de stimă de sine - enorme și, în aceeași măsură, rapid epuizabile.
Scopul: nu neapărat acela de a afla (ce e) iubirea, nu acela de a trăi în armonie cu un el potrivit, ci acela de a-l subjuga pe el, de a-l face sclavul frumuseții și al farmecelor tale. Farmec & subjugare.
Nu a fi iubit(ă), a fi neprețuit(ă). Dar da - a fi muzeificat(ă)! Iubirea absolutistă ce sabotează totul - inclusiv intențiile oneste - moare fulgerător și dureros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu