Iarăși lumină, afară-i însorit, eu-s mai bine, deși ca dusă e ziua. Drept e că am atins fundul sticlei de bourbon, iar îmbunătățirea dispoziției și acestui lucru i se datorează. Realitatea e mai încăpătoare și mai tandră, oamenii - mai interesanți, cum ispititoare-i și apropierea de ei, când ai câțiva stropi de bourbon în sânge.
Zărind soarele, părându-mi-se că aud fluieratul municipal al mierlei, mi-a trecut prin minte că aș putea ieși puțin, în contra curentului de pietoni revărsați dinspre centru înspre casele lor suburbane, însă mi-e teamă (mi-era, acum n-o să mai ies) că pașii mă vor conduce țintit către rafturile cu cărți ale vreunei librării și din nou voi cumpăra compulsiv. Compulsiv, cum le-am făcut pe toate astăzi.
Lacrimi trecătoare în ochi, câteva destăinuiri sub formă de chat, câteva obsesiuni inventariate pe scurt, proiectul unui fel de mâncare (spre seară). Încotro aș putea porni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu