Dans la rue. Danse la rue

C.S.

Spectacolul îndurerat pe care mi-l înfățișează strada prin ochiul imobil al ferestrei. Persoane care trec, care au obișnuința asta a trecerii, călcând nepăsătoare peste regretul că n-am să le cunosc vreodată. Graba lor, la care sunt părtaș, tot ce-mi rămâne este acest penibil tras cu ochiul.

Privesc viața pe geam, întrezăresc secunde din ea zvâcnind într-o pulpă temeinic antrenată să pășească. Târziu de tot, spre după-amiază, pulpele și-au recăpătat încrederea văratică în sine, și-au reintrat în piele.

Cele mai multe degete de la picioarele ce niciodată nu se opresc locului au rămas albe. Am văzut câteva și maronii, chiar astăzi, dar erau de țigancă, nu erau de soare. Piciorul aproape gol în sandaua lui mă cutremură ca goliciunea completă. Piciorul se savurează la urmă, abia după ce întregul drum al privirii a fost împlinit.