Neîndoios, gândurile și grijile ce se țin lanț, submediocre ca substanță, consumul nervos direcționat către
tâmpenii cum ar fi: meticulozitatea ce te vlăguiește alegând atent cuvintele pe care să le potrivești savant în
discursurile destinate cuiva de-ale cărui reacții imprevizibile ai ajuns să te temi, de a cărui părere mi-e groază, știind-o mai mereu siberiană, ostilă,
instabilă sau gratuit răutăcioasă, eu dorindu-mi-o cu deznădejde favorabilă, nopțile mele nedormite, eu - pradă facilă scenariilor de umilință
- toate astea sfârșesc prin a mă prosti.
Mă degradează lent, mă înstrăinează de
mine însumi, făcându-mă în plus inautentic. Preocuparea mistuitoare de a fi
permanent pe placul altuia (altora), umblând pe vârfuri, balerin: uit de mine, prins în
vârtejul ăsta sinistru, uit de orice ar fi bun și tămăduitor pentru sufletul
meu.
Goana fără oprire de la o avarie la alta: încerc să lipesc și s-astup ici,
să leg cu sfoară colo, să păstrez relicve sfinte cărora să mă-nchin - neștiința de a renunța și de a
pierde; ratezi internalizarea faptului c-ai pierdut deja. Când îmi amintesc că, de fapt, am avut parte de alte și alte renunțări
răsunătoare, la care, pe atunci, am consimțit cu-o inconștiență de necrezut.
Renunțăm cu enervantă ușurință la oameni, la lucruri, la oportunități ce ne-ar putea fi de folos, însă toate cele nocive ne
păstrează pentru mult mai multă vreme în brațele lor înveninate. Tentația Răului
e mai puternică. În rău, privim cu speranța că n-o să ne părăsească
vreodată. Viața amară e tot viață. Binele face ca timpul să treacă nemăsurat.
Timpul veninului îl știi la secundă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu