Suferința ficțională e o forță greu de ignorat, rădăcinile ei - mai ramificate și mult mai bine înfipte în individualitatea mea. Suferința este în mare măsură retrăirea emoțional imprecisă (ca orice ține de emoție & de memorie) a unor momente frumoase (!) petrecute (împreună). Amplificarea acestor clipe în interesul durerii.
Nu sunt întru totul decis ce anume e mai dureros: acuratețea rememorărilor (ce rămân, totuși, incomplete, indiferent cât de apropiate de adevăr ar fi) sau memoria-flash - venind în minte sub forma schijelor ce sfârtecă orice în calea lor și taie mai ales genunchii - asezonată cu remușcări aparținând prezentului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu