Campaniile pașnice și lălâi, de solidaritate electronică, cum erau acele insuficiente #je suis cutare, începând cu charlie, și-au trăit traiul! Mai mult - perpetuarea lor, în condițiile actuale, ar da în ridicol. La fel și marșurile liniștii. Ne râd sălbatico-religioșii în nas, cu manifestările noastre impotente cu tot!
Uite cum stă treaba: unii, să le zicem oaspeți (mulți neinvitați), te dau, practic, afară din casă, după ce că, în prealabil, ți-au impus, cultural (cu sprijinul câtorva membri mai tineri ai familiei tale), să nu mai mănânci cu mâna dreaptă la tine în bucătărie, deoarece cu mâna dreaptă te ștergi la cur și nu e halal, să nu te caci deloc în perioada când are loc pelerinajul la locurile sfinte, să procreezi numai cu lumina stinsă, asigurându-te dintru început că femeia nu simte nici o plăcere.
Iată-te dat afară din casă, locuind într-un cort, pe propria peluză, dar tu nu te superi, nu începi să urăști împrejur, nici să cauți adevărații responsabili, fiindcă te simți extrem de vinovat pentru colonialismul de acum 45-50 de ani, pentru fascismul bunicilor tăi, pentru nazism, pentru cruciade, ciumă și pentru răstignirea lui Christos. Unde mai pui că ți-e rușine cu Nietzsche, cu Wagner. Măcar pentru crimele lui Stalin nu te poate trage nimeni la răspundere. Varii legi pedepsesc nazismul, însemnele și uneltele acestuia, nu și stalinismul.
Și ce te hotărăști să faci? Îți meșterești o pancartă, o inscripționezi cu #j'y suis pour rien și începi să te plimbi, tăcut, pașnic, tolerant, multicultural, în cerc - pe peluză. Ba chiar, la cererea expresă a oaspeților, poți să-i și primești, periodic, pe timpul nopților cu semilună, la tine în cort, ca să ți-o tragă. Până la următoarea bombă.
Acest text este un omagiu scârbit pentru toate fetele europene care și-au tras-o cu asemenea bestii etnico-religioase, hiphop & rap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu