Altă zi timișoreană supraîncinsă, dintr-un șir ce ne va deșira și-n săptămâna ce vine. Aerul e vâscos ca uleiul rânced și ars, folosit de prea multe ori la gătit.
Vocea - melodică, subțiată ca a plângăcioșilor de milă. Alint în voce. Infantilism. Cerșetoria mângâierii exclusive.
Lectura la Berta Isla (de Javier Marías) nu merge ca unsă, e altă carte, altă scriitură. Marías nu te lasă să-i aluneci peste text, te ține, te împiedică în volutele lui, executate labirintic în jurul câte unui moment, unei clipe, secunde, o etapă din viață, o trăsătură - fizică sau de caracter.
Nu-mi amintesc, i-am plătit vreodată tatălui meu o masă sau măcar o bere în oraș? Sper că da și sper că (e pentru că) am uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu