Se face tot mai târziu de Antonio Tabucchi e făcută, fără nici un dubiu, din momente și fragmente frumoase, totuși mintea mea, refuză să le „lege” lin între ele. Mintea mea a refuzat să danseze cum i-a cântat cartea asta.
Căutându-și iubita rătăcită, personajul lui Tabucchi a găsit sensul vieții.
„(...)ce minune-i fundul tău, e tot numai zâmbet, nu-i tragic niciodată.”
Inconfundabilul zgomot îndepărtat al tunetului. Un murmur profund. Un răget încă estompat. O bolboroseală a mațelor cerului.
Proust (În căutarea...) - Întotdeauna luăm hotărâri definitive în funcție de o stare de spirit ce nu e menită să dureze.”
Visez că fac parte dintr-o guerrilla cu prăjituri. Casă conspirativă. Pândă, ascundere.
Tabucchi - „Anumite hoteluri sunt ciudate: ți se pare că personajele celebre care l-au frecventat și-au lăsat acolo nefericirea, iar cine a ales, ca mine, să dispară, preferă nefericirea anonimă, lăsată de anonimi ca el, care au frecventat aceeași cameră și și-au privit chipul anonim în aceeași oglindă pătată de deasupra chiuvetei.”
Actele necomise, amânate, se întorc împotriva noastră în ziua în care nu le mai așteptăm, atunci când deja picotim cu vigilența-n cui.
