Se face tot mai târziu, scrisă de Antonio Tabucchi e alcătuită, fără nici un dubiu, din momente și fragmente frumoase, pe care, totuși, mintea mea, refuză să le „lege” lin între ele. Mintea mea a refuzat să danseze cum i-a cântat cartea asta.
Căutându-și iubita rătăcită, personajul lui Tabucchi a găsit sensul vieții.
„(...)ce minune-i fundul tău, e tot numai zâmbet, nu-i tragic niciodată.”
Inconfundabilul zgomot îndepărtat al tunetului. Un murmur profund. Un răget încă estompat. O bolboroseală a mațelor cerului.
Proust (În căutarea...) - „Întotdeauna luăm hotărâri definitive în funcție de o stare de spirit ce nu e menită să dureze.”
Visez că fac parte dintr-o guerrilla cu prăjituri. Casă conspirativă. Pândă, ascundere.
Tabucchi - „Anumite hoteluri sunt ciudate: ți se pare că personajele celebre care l-au frecventat și-au lăsat acolo nefericirea, iar cine a ales, ca mine, să dispară, preferă nefericirea anonimă, lăsată de anonimi ca el, care au frecventat aceeași cameră și și-au privit chipul anonim în aceeași oglindă pătată de deasupra chiuvetei.”
Actele necomise, amânate, se întorc împotriva noastră în ziua în care nu le mai așteptăm, când picotim cu vigilența-n cui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu