Paranoia. Receptivitatea mea exagerată la ceea ce ni se năzare a fi o insultă.
Eu nu conspir, nu coc planuri de răzbunare. Imaginația e cu totul altceva (acolo bat, mutilez, ucid), nu iese nimic concret de acolo. Chiar și atunci când iese, e în defavoarea mea - complet irațional, dezlânat, prăpăstios.
Să fac nopți albe, cu capu-n mâini, cu stiloul în gură, scriind în neștire, să am ce alege și elimina apoi, dar dacă îmi țin capu-n mâini cu ce țin stiloul? Cu gura!
Ce-aș avea de scris? Nu știu. Scene. Dialoguri. Pete de acid. Pivnița mirosurilor de-o viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu