Există, neîndoielnic, o mutră de Carmen. Și asta nu-i neapărat o afirmație măgulitoare! Carmen este prototipul blegei, un pic înapoiată, un pic slab instruită, în amorțire, cu nevoi pe care nu se prea pricepe să și le revendice.
Un pic grăsuță, dar nu obligatoriu, unii ar spune „cu forme”, sâni mari, față rotundă, frumușică - piftie. Tremurândă, obedientă, ușor manipulabilă de șmecherul potrivit. Carmen e bleagă. Lentă, cu ochi apoși, nu frigidă, dar fără inițiativă.
Ia ce i se dă, se dă cui i-o cere. Pentru a dezamăgi cât mai puțin. Carmen poate fi și o tocilară. Nu fumează în adolescență, ascultă de părinți, îi sună zilnic - dacă nu locuiesc în apropiere, ca să-i poată vizita atât de des cât și-ar dori. Merge direct acasă după încheierea cursurilor.
Carmen și-o trage la lumina zilei cu băiatul ăla care o duce în camera lui fără draperii, cu șomoiage de praf mișcătoare pe podele.
Carmen are pielea albă, când se bronzează se înroșește, se arde, nu-i deloc tipa hispanică la care ne-ar conduce gândul când îi auzim numele.
Carmen e o mulă. E om bun, te ajută, îți dăruiește, te primește și neanunțat. Deschide ușa oricând, îți prepară un ceai, îți așterne un pat, în living, sau te primește în patul ei. În pat, se vede că-i place, dar participarea ei e minimă. Geme civilizat, nu strigă în extaz, dar nici de piatră nu e. Totul se reduce la gesturile absolut necesare. E mult mai atentă la ceea ce-ți dorești tu - fiind foarte receptivă, se mulează, ca făcută din plastilină.
Speră c-o să rămâi după aceea, dar n-o spune, n-o cere.
O să verse câteva lacrimi, după ce ieși pe ușă. Sau după ce iese ea.
Carmen e albă și rotundă ca luna, așa cum marțea e galbenă, miercurea-i vișinie, joia-i maronie etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu