Bântuiți de imago-ul părintesc, cel refugiat în conștiință și dictând, și cârmuind mai departe, de acolo, ca din viața „reală”.
Nu le mai facem de mult timp pe plac părinților, dar asta nu înseamnă mare lucru. Cârma aceea - „instalată” la interior, în psihismul personal - o simți și-n prezent manevrată de altcineva, te țintuiește sau te asomează lent, te face să amâni cronic, să-ți refuzi plăceri sau să ți le trăiești incomplet (pe cele ce scapă refuzului), ca pe niște furtișaguri fără prea mare valoare.
Ca ieri, de aniversare, doar lucruri ce-mi plac aș vrea să fac. Când apuc să le fac, întineresc, cresc, mă-ntind, mă înseninez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu