Amintirea party-ului nostru de la Deal mi s-a prelins aseară-n suflet. Lume. Răcoare. În aer liber, sunetul ce răzbătea până departe, cum între pereți n-o va face niciodată. De fapt, frumusețea clipelor tocmai trăite se vede numai prin ochii mei. Ceilalți nu vor fi niciodată atât de pătrunși cum sunt eu. Sărăcia mărturiilor filmate, m-ajută să mă complac ușor în iluzia mea. Melodrogul meu. Singura iluzie la care ader: aceea că, tuturor, muzica manevrată de mine le face aceeași plăcere. Rareori, este și adevărat. Rareori, molipsesc și majoritatea. Fără nici o falsă megalomodestie, nimeni nu trăiește sunetul ca mine, nimeni nu-l descompune și reasamblează în minte și-n simțuri ca mine. Să spun asta nu-i o bucurie. E o altă mărturie a singurătății fiecăruia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu