Văduva neagră este o specie deasă de femeie, pe cale de apariție și în curs de răspândire pe întreg arealul. Văduva neagră este acea mamă care nu-i încă văduvă (deși se comportă ca una dintre astea), ci doar separată de soț, și al cărei major scop în viață e să-și terorizeze, tocând-o mărunt, fiica adolescentă & să facă valuri pe scara blocului, cea de-a doua ei scenă de spectacole, după locul de muncă (care-i este prima scenă).
Văduva neagră, căci pentru asta am deschis, de fapt, pagina de blog, vorbește întotdeauna tare pe scara blocului, trâmbițând fără complexe din trompeta stridentă a vocii sale de funcționară la stat, pentru a se auzi pe sine și pentru a se face auzită de ceilalți locatari ca mamă responsabilă ce este ea, chiar și așa singură, părăsită, uitată, spunându-i în continuu fiicei cum să facă fiecare pas în viață. Îi spune de la geam, de la etajul 4, când fiica se află jos, în stradă, îi spune la telefon, o sună incontinent și inopinat ca s-o verifice, îi spune, aproape țipându-i cu acea duioșenie tipic maternă, și când e la numai 50 de cm de urechea fetei.
Ceea ce pentru văduva neagră trece ca set de învățături este, în realitate, expresia pură a neîncrederii în propria fiică, neîncredere pe care eu sper ca fiica s-o și confirme, la un moment dat (am trecut și eu prin zisul proces, în post-adolescență).
Văduva neagră călărește bicicleta aia ce zdrăngăne ca o cutie de conservă goală. Își călărește bicicleta ca o amazoană urbană mușcată de streche, indiferent ce prilej i se oferă (i se năzare) de a o călări. De câte ori e nevoie, deschide cu zgomot, niciodată discret, ușa uscătoriei, înghesuie bicicleta acolo sau, dimpotrivă, o smulge cu furie și-o ia din nou între craci, uneori la numai 15 minute de la anterioara descălecare, cu obișnuita mască a impasibilității întipărită pe chip, isterie în voce și impasibilitate pe chip, cine ar fi zis, pornind la atac imediat ce-o apucă nervii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu