Nopțile astea cu somn precar și vise murdare îmi dau impresia că am fost fugărit peste brazdele arate, recent sau mai demult, alea recente sunt negre, tari, arcuite ca niște coapse tonifiate, sunt clisoase, îți poți suci glezna călcând cum nu trebuie (între ele), pe când cele vechi, cu toate că și-au păstrat forma, sunt sfărâmicioase, calcifiate, înșelătoare ca nisipul, te încetinesc, te țin pe loc.
Știu cum e, am încercat să alerg peste brazde când eram copil. Mă împiedic, dau să cad, îmi revin, cad, salt înainte, acum sunt în aer, mai încolo mușc țărâna, o scuip, o prind în palmele încleștate, îndârjit că nu pot înainta, parcă aș sta mereu pe loc, în ciuda efortului imens și a aerului tare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu