Încă o crimă „pasională” (cum se numeau pe vremuri), de data asta la Oradea. Un dobitoc își împușcă mortal, din gelozie, fosta iubită! Omenirea - atât de avansată tehnologic și atât de incapabilă să acepte - și astăzi - decepția amoroasă, ruptura, părăsirea, încheierea (firească sau nu a) unei relații.
Da, știu: obișnuința, dragostea, fuziunea & simbioza parazitară, visuri și planuri comune, realiste sau fantasmagorice; majoritatea - proiecții, dorințe greu de împlinit de partener/ă (mai ales atunci când fericirea ta depinde într-o prea mare măsură numai și numai de el/ea), dar asta nu le oprește să se manifeste, să se perpetueze, să se amplifice chiar; comoditate, închistare, orbire cu premeditare, decuparea chirurgicală a exteriorului (și a orice ar putea fi de natură să te aducă înapoi, cu picioarele pe sol), predilecția pentru traiul confortabil - în găoace, în dependența de celălalt, lăsându-te total decerebrat de el/ea, lăsându-te în voia lui/ei până la depersonalizarea ultimă.
Nu îndurăm să fim părăsiți. Retoric, ce ne-o fi, oare, mai dificil de îndurat: propria suferință ori, mai degrabă, faptul că el/ea ar putea trăi bine-merci fără mine? Ce ne doare mai tare? Evident, intuim care-i răspunsul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu