Chivu

Vârste

Ca și când din mine, din suflet, din ceea ce sunt, ar fi fost extirpat ceva esențial care printr-o îndelungată folosință ajunsese să mă definească.

Am mai trecut prin starea asta similară dorului, poate fi ușor confundată cu dorul, îl imită cameleonic pe acesta. Pe scurt, ai jura că-ți lipsește ceva.

Sentimentul ăsta al absenței: înclin să cred că mă-ncearcă, de fapt, un dor de mine însumi. Dorul de-o vârstă idilizată, dintre multele pe care le-am împlinit, o medie a vârstelor mele bune. Dor de mine, dor de timp, dor de o vârstă nedefinită.

Persoanele dragi dau chip unor vârste ale noastre. O să întorc pagina la vârsta următoare (ori precedentă), acolo stă lipit un chip (sau mai multe).

Nostalgia este pentru mine. Așa cum am fost. Așa cum am fost cu tine, cu el, cu ea, voi - ieri, acum un an, acum o viață. Persoane, scaune goale.

Am o senzație de déjà écrit - sub o formă sau alta, mi se pare că am mai notat despre nostalgia asta a propriului chip, chip inactual, oglindit în chipul altuia - acum inaccesibil.

Iubire de departe

Să-l iubești pe aproapele tău, dar și pe tine însuți. Oferă-ți luxul de a te iubi. Răsfață-te. Fă ceea ce te împlinește și fă-o cât mai des cu putință, fără a ajunge însă la îngrețoșare.

Atinge-te, pentru a te cunoaște mai bine!

Mergi pe urmele tale, fii cu un pas înainte. Nu te împiedica de tine însuți. Deschide cărți, dăruiește-le, renunță la ele din timp.

De suflet

Ca să nu ne îndepărtăm de suflet. La hipermarket, în hol, un tânăr trântit pe jos mâzgălea o pancartă pentru destinația Foeni, unde voia să ajungă împreună cu prietena lui, folosind autostopul. Doi rucsaci mari cât spatele, decolorați, haine jegoase, dar nu despre asta e vorba, ci despre ceva ce mira-m-aș să fiu capabil să redau în scris.

Fata! N-avea nici un chip. Nimic memorabil în trăsăturile ei, poate doar prospețimea încă rotundă a pielii. Însă proporțiile sale fizice... Picioarele lungi, nu neapărat nesfârșite, nu era mai înaltă de 1,70, nici urmă de celulită, nici de activități sportive, totuși. Genul de carnație genetic impecabilă.

Mi-am imaginat cum îmbrățișează. Cum îl îmbrățișează pe el în spasmul dragostei, așa murdară și brozată cum era. Sâni fermi, medii, pantaloni scurți de tip army, unisex, dar scurtați până imediat sub fund. Pășea cu o mândrie abia stăpânită - atrăgătoare prin dezinvoltura ei, nu prin vreo ținută căutată. Trupul semiîmbrăcat, băiețos, urla: sunt femeie! Sau pe cale să devin una. Și, când va sosi momentul, n-o s-o fac cu discreție.

O reală apariție. Întreg mall-ul de bronzate cu pipeta, înveștmântate fără cusur, pălește în ochii mei, puși față-n față cu așa o arătare.

Best friends

Am stat cu mine însumi și-am așteptat să treacă timpul. Ba nu, nici măcar asta n-am așteptat. Timpul trecea oricum, nu era musai să-l măsor, se scurgea, fugea ireparabil, mă apuca somnul din nou, nopțile scurte, diminețile - neașteptate. Mirosul nefamiliar al trezirii.

Improvizația în care trăiesc, înconjurat de un amestec bizar de lipsuri și tehnică scumpă, cărți noi și praf. Dincolo de inapetența pentru meditație, aceste amănunte simple ale micului meu univers apartamental au avut un efect bun asupra mea. Nu știu dacă durabil.

Bijuteriile familiei

Mă visez încercând să-mi însușesc niște bijuterii, fac parte dintr-o hoardă post-apocaliptică ce bântuie dintr-un ținut într-altul în căutare de comori zadarnice prin case pustii, ruinate. În urma noastră, focul.

N-are cine să pedepsească furturile. Nu mai există autorități.

Îmi donez verigheta de aur. Purtam două pe degete. Pe una dintre ele o cedez. Părea să fi fost pentru o cauză bună, dar asta nu mi-o mai amintesc.

Orașul e vechi, oamenii înșiși par vechi, or asta mă ajută să-mi stăpânesc mai bine timiditatea. Am respirat din fundul plămânilor. Mi-a plăcut.

Orașul e mic și te-ncrucișezi cu lume pe care n-ai dori s-o vezi. Cunoscuți din vedere etc. Mi-ar plăcea să fiu complet străin în oraș, incognito. Și să relaționez numai cu barmanii & chelnerii.

Oraș ponosit, trecători îmbrăcați inadecvat - prea gros. Cărți multe, lumină caldă, soare.

Vise bogate, noaptea & ziua, adevărate scenarii de film, filme pe care aș vrea să le urmăresc. Case pustii, coridoare betonate lungi de genul internat, mare, valuri, întunericul ce amenința în zare, gata să se năpustească, timpuri paralele, călătorii între acestea. Minore care se masturbează cu mișcări dezordonate în intimitatea camerei, picioare frumoase, bine dezvoltate cu mult înaintea restului trupului.