Ce mi-e gerunziul?

Impresia mea e că gerunziile și infinitivele lungi sunt diversiuni puse la cale de psihic, puse în calea mesajului brut. Rute ocolitoare. Străzi înfundate.

Asigură numai cadrul sonor al frazei, nu poartă și un mesaj propriu. Un analfabet se apucă să facă muzică. Tot ce respectivul ins nu se pricepe să rostească în mod savant sau să scrie negru pe alb se va strămuta în sunete. Eu încă mă lupt cu gerunziile.

Lenea gândirii, menită să-mi îngrădească accesul la mine însumi. Mă determină să mă risipesc în literaturizări uscate, care nu conduc înspre mine. Hărți false. Capcane pe care mi le întind de unul singur. False oboseli. Entuziasme răsuflate, inspirate de teama că am să descopăr originea autosabotării.

Atitudini estetice

Întrebările interminabile - truc pentru a-ți paraliza inițiativa, evadarea, evoluția. Întrebările suspicioase, inchizitoriale, ce se insinuează până la sursa acțiunilor noastre, nu-și doresc răspunsul, vor doar să conteste, să încetinească lucrurile, să le oprească. Nu sunt, de fapt, întrebări, sunt afirmații în toată firea, sunt judecăți! Legat de recentul vis cu tata, care mă „oprima” întrebându-mă în neștire, niciodată obosit, niciodată epuizând. Reluând, când eram convins că terminase.

Ca atare, întrebările astea merg direct la motorul faptelor noastre, punându-i la îndoială funcționarea, încercând să-l gripeze prin exces de injecție, chestionare, surplus de raționamente aride. Raționalizând și despicând firul oricărei fapte, sunt șanse să o facem să apară într-o lumină rizibilă sau absurdă ori să pară o opțiune greșită. Altfel - ar fi fost mai bine. Pentru că acel alt fel nu e încă șubrezit cu întrebări corozive, ce dau apoi impotență.

„Să pui o întrebare filosofică exact în momentul în care e nevoie de ACȚIUNE este un truc al complexului matern.”

„Totul trebuie mai întâi gândit bine. Acesta este trucul favorit al animusului mamei.”(Marie-Louise von Franz - Problema Puer aeternus)

E ca și cum o altă „autoritate” pe care o găzduiesc în mine s-ar ridica prompt să mă cenzureze, complicându-mi înadins sintaxa și îmbolnăvindu-mi cuvintele cu prețiozitate și pompoșenie.

Nu-s obișnuit să smulg vieții ce-i al meu. Mă rătăcesc în intelectualizări, sufocat de gerunzii și de infinitive lungi.

Gânduri magice

Aceste fete frumoase sau în pragul frumuseții lor ce va dura cam 10 ani mă fac să sufăr mă întristează pentru că odată cu ochii și cu golul din sufletul meu le petrece și gândul meu trist că le va fi dat să se ofilească să se zbârcească crâmpoțindu-se în mii de riduri dispărând apoi în bătrânețe.

Câte dintre ele își vor fi găsit un rost până la bătrânețe? Câte se vor pricepe să dea un sens absenței prospețimii lor de altădată? Cu magia minții, aș vrea să le rețin în timpul lor de acum. Înainte ca umerii obrajilor să apuce să le iasă prin piele. Înainte ca spatele să li se încovoaie și mijlocul să le dispară într-o formă conică, de titirez ce nu se mai rotește.

Imaginează-ți un titirez ce cade greoi pe-o parte când cineva încearcă să-l facă să se învârtească. Imaginează-ți cum cineva n-o să mai încerce să-l învârtească.

Bakhshish

Frunzele aciforme, inflorescența atât de senzual parfumată a lavandei ce are-n compoziția ei olfactivă câteva picături de sudoare de văduvă recoltate din zona axilară, chiparoșii, oleandrii. Aerul dens, lumina albă, lascivitatea pieilor de fete gimnaziale. Fete neterminate. Fete-bețe. În plină alcătuire.

Ofer bacșiș cu aerul unuia care tocmai e tâlhărit. Bag mâna-n pungă și, copleșit de conștiința înapoierii mele matematice, străin și timid, scot de acolo fără nici un calcul un pumn de monede mari, ce n-ar părea valoroase de-ar fi schimbate în lei. Le dau chelnerului, rușinat, ca și cum în felul ăsta mi-aș răscumpăra libertatea (de a părăsi localul).

Gesturile astea necontrolate erau radiografiate, în alte vremuri, pe canapeaua psihanalistului.

picături

Prisosul de încântare de după un prânz copios stropit cu un vin deloc special dar cât se poate de onest în intențiile sale fără obișnuitul gust apătos consumat la pas pus apoi să-l avem la îndemână și stropul de sudoare alunecându-ți ezitant pe stern în jos.

Chemare

Săptămâna începe de marți. Greața intermitentă de a fi musai să lucrez ca să-mi câștig pâinea se cunoaște de dimineața.

Care să fie, oare, acea perioadă din zi în care sunt un fantast? Seara mi-e copleșită de groaza mâinelui. În zori mi-e cel mai dificil să mă mint cu privire la ziua ce se-ntinde, necunoscută, înaintea mea. Fantast sunt, fără oră fixă, atunci când visez la încă neamenajata grădină de la Deal, încercând din răsputeri să mi-o imaginez întreagă și pe mine lucrând de zor la ea în cine știe ce dimineți și după-amieze de sâmbătă.