Alte încăperi

Idee absurdă. Aș fi vrut să fi notat numerele tuturor camerelor de hotel și de pensiune în care am stat. Poate că, la recitirea lor, peste ani, aș fi ghicit un mesaj, o însemnătate în acele numere, un sens, o explicație.

Camerele de hotel în care m-am claustrat până la înfometare, cu al căror aer închis, consumat, deja respirat, m-am drogat; camere promiscue, complet străine, improbabile, urâte sau de nereținut, dar păstrând într-însele trăiri cât pentru o viață de om. Viața în câteva ore, comprimată, precipitată; viața excipient.

Îmi reamintesc camerele, nu-mi reamintesc numerele: 9, 202, 16? Îmi amintesc lacrimile, reproșurile, singurătatea, saturația, dorința ca totul (sau ceva) să se termine.

Ruine

Casa se ruina, trăiam la comun, ca țiganii, banii erau puțini și eu aș fi vrut să plec departe & pentru totdeauna.

Toate iubitele mele au părăsit orașul înaintea mea. Cele care au rămas, totuși, contează mai puțin. Cele cu care am fost realmente împreună și pentru care am simțit oarece au șters-o fix când trebuia, la momentul cel mai potrivit.

Asta, acum, îmi pare un semn pe care, atunci, nu l-am știut „citi”.

„Fetele” au un simț îngrozitor de ascuțit al dezastrului apropiindu-se; ele simt dezastrul mai ceva ca șobolanii ciuma. Șobolanii poartă ciuma, tot ei fug primii de ea.