Idee absurdă. Aș fi vrut să fi notat numerele tuturor camerelor de hotel și de pensiune în care am stat. Poate că, la recitirea lor, peste ani, aș fi ghicit un mesaj, o însemnătate în acele numere, un sens, o explicație.
Camerele de hotel în care m-am claustrat până la înfometare, cu al căror aer închis, consumat, deja respirat, m-am drogat; camere promiscue, complet străine, improbabile, urâte sau de nereținut, dar păstrând într-însele trăiri cât pentru o viață de om. Viața în câteva ore, comprimată, precipitată; viața excipient.
Îmi reamintesc camerele, nu-mi reamintesc numerele: 9, 202, 16? Îmi amintesc lacrimile, reproșurile, singurătatea, saturația, dorința ca totul (sau ceva) să se termine.
