Mărețul salt de la triulă la patrulă

Partidul România Unită vrea să înființeze patrula. Acest partid, mai degrabă quasi-anonim, găsește că România a parcurs cu succes pașii necesari între doiulă și triulă și acum poate aspira deja la statutul de patrulă. 

"Patrula lui Vlad Țepeș" ar urma să se numească noua organizație de cercetași, de pionieri și de șoimi ai patriei. Sau, de ce nu, în traducere germană: "Tsepesch Jugend".

Conform liderului PRU, Bogdan Diaconu, statul român nu ne apără îndestulător, ca atare "trebuie să dăm un semnal că România nu e un sat fără câini." 

Da, România este, a fost și va fi mereu un sat cu câini! Ca să facem cunoscut și respectat acest adevăr strămoșesc, vom lupta pân' la unu'. La două luăm pauza de masă și apoi, pe la trei, hai trei jumate, patru făr-un sfert, reluăm lupta!

"Patrula lui Vlad Țepeș" va veghea ca cei sărmani și uitați de autorități să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor - se mai spune în platforma-program a PRU. Ia ghiciți: cine-s interlopii, tâlharii care sug sângele boborului? Țiganii, clar. UE. Germanii. Occidentul.

Căci doar n-or fi alți români. Doamne feri! Românii sunt un neam pur, decent și atât de cast încât se înmulțesc prin segmentare, nu prin copulare. 

V-ați da copilul la patrulă? Așteptăm răspunsurile dvs la numerele de telefon cunoscute.

Followers

E o ușurare (senzație comparabilă cu cealaltă ușurare, sfincterială) să mă regăsesc nepăsător față de numărul vizitelor pe blog și față de dipariția constantă din lista de „admiratori” a celor care au adăugat cândva masa pustie printre preferințele lor. 

Mi-au mai rămas 55. Dintre care, activi sunt mai puțin de zece. Vestigii din vechiul meu delir de grandoare îmi susură-n urechea internă că ultimii inși au ales să plece în urma orientării radicale a însemnărilor din lunile recente. Dar știm că lucrurile nu stau așa. Pur și simplu, acaparați de facebook, de familie, de corporație - oamenii nu mai scriu, nu mai citesc, citesc mai puțin, scriu mai discret. Ori, foarte posibil ca, pe neobservate, să-mi fi scăzut și calitatea scrisului.

Aciditatea sporită nu ajută decât la digestie. Pe de altă parte, neutru eu nu pot scrie. Mi s-ar părea inutil. Unde nu e indignare e tăcere - ar truiza Băsescu.

Nu mai există nici curioși, oamenii și-au pierdut și suculenta perversiune a voyerismului blogosferic. 

Nimic nu durează în țărișoară! Blogosfera românească a avut succes (în a doua jumătate a primului deceniu al anilor 2000) pentru că a fost (sus)ținută vie de niște snobi cu talent (cărora le mărturisesc respectul & recunoștința mea tardivă). Oameni mai umblați, mai deschiși la minte, au altoit blogul pe firea românească și o vreme a funcționat de minune! Însă a durat atât de puțin, tocmai pentru că mulți dintre noi au pășit înăuntrul sferei nu dintr-o naturală nevoie, cât din imitație, din dependența de mode, din teama de a (nu) fi altfel...

Cărtărescu

Mi-a ajuns de literatura lui Cărtărescu până peste cap. Când nu mai ai inspirație sau subiecte de roman, dar ți-a mai rămas deprinderea, tehnica de a scrie, inventezi vise sau transformi ficțional fragmente de jurnal. 

M-am săturat și de noul verb drag și la modă printre puținii intelectuali români: a asuma. Cu substantivizarea: asumare. Mihail Neamțu îl folosește abuziv, Marius Chivu, Radu Vancu (acesta din urmă, scriind tocmai despre Solenoid). Cum ce-i aia Solenoid? Ultima carte a lui Mircea Cărtărescu. Sper să fie ultima la propriu. Cel puțin, ultima scrisă ca Orbitor, cu ce i-a rămas nefolosit din lucrul la Orbitor. 

Radu Vancu & alte inepții: "Toate lucrurile aceasta atât de disparate se leagă, fac sens, intră în silogism, aproape de la sine; la suprafață, cum ziceam, pare o paranoia de tip pynchonian, un exces de sens care încheagă realul la fel de implauzibil și de eficient cum încheagă picioarele de porc piftia; însă, în profunzime, coerența aceasta a semnelor lumii la Cărtărescu nu are același sens ca la Pynchon."

"Nu există o asumare mai literală a sensului propriu decât aceasta. La Cărtărescu, asumarea aceasta e chiar mai totală – nu doar din perspectivă cantitativă (...)."

Dacă Solenoid este o "carte despre mântuire", cum spune Vancu, atunci îi urez lui Cărtărescu să-și fi găsit mântuirea. Poate că, de acum inainte, va scrie iarăși poezie, va redeveni poet (așa cum ar fi trebuit să fi rămas dintotdeauna). Poeții convertiți la proză au suferit mai mereu de delir și incontinență lexicale. 

M-am săturat și de prietenușagul literar român, despre care am notat aici până la saturație; prietenușagul care-i mână neobosit pe unii să scrie recenzii necritice și neprofesioniste la cărțile amicilor lor de generație, de pahar, de... M. Cărtărescu e perceput a fi cel mai bun doar pentru că nu răsar alții. E un superlativ ivit din sărăcia creativă de la noi și din lipsa de anvergură a celorlalți creatori contemporani, nu dintr-o competiție sănătoasă. 

Tournier

Michel Tournier, unul din puținii mari scriitori pe care Franța i-a mai crescut la sânul său în ultimii 50 de ani, de asemenea - filosof, fotograf, a murit ieri la reședința sa de la Choisel (într-o veche mănăstire). Elev mediocru la liceu, asta nu l-a împiedicat să ajungă un scriitor uriaș de limbă franceză. O ochiadă maniacilor de instrucțiune publică (acolo unde talent nu e, nici 25 de ani de școală nu pot face minuni). 

Iată-l rămas un veșnic candidat la Nobel, cu toate că pe el acest aspect nu l-a preocupat deloc, văzându-și liniștit de idei, de viață și de operă. Avea o aplecare deosebită înspre mitologie și metafizică, dar și spre a satiriza seriozitatea uscată, bigotismul. 

Nu e ușor de parcurs, probabil că acesta a fost unul dintre multele motive obscure pentru care comitetul Nobel nu l-a ales. Alt motiv să fi fost faptul că nu era angajat social și politic? Știm că Nobelul se acordă mai cu seamă scriitorilor de stânga, sau celor care alocă timp personal și spațiu literar activismului (cu mici excepții). 

Vreau să mai repet ceea ce știe toată lumea: Nobelul nu este cel mai prestigios premiu literar. Așa cum Oscar-ul nu premiază obligatoriu cele mai artistice și mai bine făcute producții cinematografice. Nobelul este un Oscar. În același timp, l-aș lua pe Tournier ca reper pentru visurile multora de a-l propulsa pe Cărtărescu în cărțile Nobelului. Orice-i posibil, dar nu văd cum Cărtărescu s-ar califica pentru Nobel câtă vreme o somitate ca Tournier a rămas pe-afară.

Până la Nobel, sunt alte premii de obținut, date chiar pentru scriitură, nu pentru cauze sociale.

Michel Tournier debutează la 42 de ani cu Vendredi ou les Limbes du Pacifique. Alte opere: Regele Arinilor, Picătura de aur, Les Météores etc.

Scriind

"Să-ți pese de cuvine, să ai o miză în ceea ce scrii, să crezi în puterea cărților - asta copleșește restul și, pe lângă ele, viața ta devine foarte neînsemnată."
(Paul Auster - Trilogia New York-ului. Camera încuiată, ART)

Filtru de hârtie

De ocupație cititor fiind, a ieși din somn, din vis și din casă direct în cruda realității, fără a mă filtra mai înainte prin paginile unei cărți, poate fi câteodată la fel de traumatizant ca, zic psihologii, venirea pe lume.

Traian R. Ungureanu is back!

Cu excepția episodului execrabil numit T. Băsescu, TRU mi-a fost mereu simpatic. Ca și astăzi, de altfel:

„Ar fi trebuit să observe (funcționarii europeni, n.m. C.S.) că milionul şi ceva de refugiaţi admişi în Germania şi Scandinavia e compus în proporţie de 70% din băieţi şi bărbaţi tineri. Germania refuză să vadă că are sub ochi un val de bărbaţi în carne, oase şi hormoni. Autentic sau nu, un refugiat lasă acasă multe, dar ia cu el cultura, adică obişnuinţele de fiecare zi din ultimele cîteva sute de ani.        

În lumea din care vin aceşti oameni, orice femeie neîmpăturită în ţoale pînă sub ochi cere să fie violată. Iar o femeie violată e declarată boarfă şi trebuie omorîtă cu pietre de familia sau clanul care îşi recîştigă astfel onoarea. În lumea din care vin aceşti oameni, datina spune că o femeie poate fi posedată pentru că e un obiect cu ţîţe. În cazul fetelor, se poate coborî sub 14 ani – în cazul caprelor şi al oilor, chiar mai jos.”

Citeste mai mult: adev.ro/o0s0wv

Crima ca manifest cultural al diversității

„(...)vreme de 15 ani, între 1997 și 2013, bande de pakistanezi din regiunea Rotherham-Sheffield au răpit, violat, torturat și exploatat sexual cel puțin 1400 de minori, majoritatea fete (dar și băieți), majoritatea albe. În tot acest timp, autoritățile locale, dominate de laburiști, inclusiv poliția locală, inclusiv autoritățile de protecție a copilului, au descurajat în mod agresiv toate anchetele care urmăreau să scoată la lumină amploarea și gravitatea crimelor comise.  

Cei care nu se supuneau erau demiși iar unui oficial i s-au furat chiar documentele incriminatoare.  

De ce această mușamalizare pe scară largă comisă pe parcursul unui deceniu și jumătate? Potrivit unui document al Comitetului pentru Protecția Copiilor din Rotherham citat de cotidianul Times, pentru că aceste „crime au avut ”caracteristici culturale...care sunt sensibile local din punctul de vedere al diversității”.

Köln, revelion 2016

Köln. Noaptea de Anul Nou. Sălbaticii își bat joc din nou de stilul nostru de viață, de sărbătorile noastre, laice sau religioase, de felul cum înțelegem noi să ne prezentăm în public. De libertatea de a ne bucura, femei și bărbați, laolaltă. Sau separat.

Nu-i, totuși, doar o bătaie de joc! E prezentă acolo și clara intenție de a sădi teama, nesiguranța. Este și intenția de a ne face să ne simțim fără apărare în lumea noastră laică și liberă și, ca atare, de-a aluneca de la liberalismul, relativ, actual la o suprareglementare. La statul polițienesc.

Sălbaticii nu precupețesc nici un risc pentru a-și atinge scopurile absurde. Eu pariez că sunt perfect conștienți că primele victime - odată paharul răbdării și al toleranței europene umplut - vor fi chiar ei! Vor fi chiar ei, dar, din nefericire, vor suferi și oamenii deja integrați. Acesta nu este o pledoarie pentru răzbunare sau o invitație la ură. Ce scriu aici e bazat pe ce a mai fost în Europa...

Un citat (de nu știu unde)

There’s another, deeper factor that informs women’s relationship to criticism and praise. For centuries, women couldn’t protect their own safety through physical, legal or financial means. We couldn’t rely on the law if our safety was threatened. We couldn’t use our own money to escape or safeguard ourselves and our children, because we could not own property. Being likable, or at least acceptable to stronger, more powerful others, was one of our primary available survival strategies. For many women around the world, this is still the reality, but all women inherit the psychological legacy of that history. Disapproval, criticism and the withdrawal of others’ approval can feel so petrifying for us at times — life-threatening even — because for millenniums, it was.

Rathaus

Un șobolan a reușit să deturneze și apoi să întoarcă înapoi către Mumbai/Bombay (who the fuck gives a damn?) un avion aparținând companiei Air India. Din investigațiile poliției anti-tero reiese că șobolanul a acționat de unul singur, n-a avut complici.

Martori care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că șobolanul fusese calificat cu de-a sila, în mod samavolnic, pentru a participa la finala locală a concursului Hell's Kitchen, însă nu în calitate de concurent, ci ca fel principal.

Ca atare, șobolanul a evadat și, când a fost zărit alergând prin avion, tocmai se grăbea să roadă cablurile comenzilor electronice ale aparatului. Pasagerii nu au fost deloc surprinși, obișnuiți fiind cu astfel de animale de companie, doar cei de la clasa Business n-au reușit să cadă de acord cu privire la diversele moduri de a-l condimenta, pentru a-l servi la masa de prânz.

După aterizarea forțată la Bombay, rozătorul a rămas de negăsit.