Tournier

Michel Tournier, unul din puținii mari scriitori pe care Franța i-a mai crescut la sânul său în ultimii 50 de ani, de asemenea - filosof, fotograf, a murit ieri la reședința sa de la Choisel (într-o veche mănăstire). Elev mediocru la liceu, asta nu l-a împiedicat să ajungă un scriitor uriaș de limbă franceză. O ochiadă maniacilor de instrucțiune publică (acolo unde talent nu e, nici 25 de ani de școală nu pot face minuni). 

Iată-l rămas un veșnic candidat la Nobel, cu toate că pe el acest aspect nu l-a preocupat deloc, văzându-și liniștit de idei, de viață și de operă. Avea o aplecare deosebită înspre mitologie și metafizică, dar și spre a satiriza seriozitatea uscată, bigotismul. 

Nu e ușor de parcurs, probabil că acesta a fost unul dintre multele motive obscure pentru care comitetul Nobel nu l-a ales. Alt motiv să fi fost faptul că nu era angajat social și politic? Știm că Nobelul se acordă mai cu seamă scriitorilor de stânga, sau celor care alocă timp personal și spațiu literar activismului (cu mici excepții). 

Vreau să mai repet ceea ce știe toată lumea: Nobelul nu este cel mai prestigios premiu literar. Așa cum Oscar-ul nu premiază obligatoriu cele mai artistice și mai bine făcute producții cinematografice. Nobelul este un Oscar. În același timp, l-aș lua pe Tournier ca reper pentru visurile multora de a-l propulsa pe Cărtărescu în cărțile Nobelului. Orice-i posibil, dar nu văd cum Cărtărescu s-ar califica pentru Nobel câtă vreme o somitate ca Tournier a rămas pe-afară.

Până la Nobel, sunt alte premii de obținut, date chiar pentru scriitură, nu pentru cauze sociale.

Michel Tournier debutează la 42 de ani cu Vendredi ou les Limbes du Pacifique. Alte opere: Regele Arinilor, Picătura de aur, Les Météores etc.