Prin urmare, merită

Relația mea cu Dilema (veche) e ca aceea dintre doi inși (nu musai de același gen, nici de genuri diferite) care au stabilit în timp nevăzute, dar trainice, raporturi de interdependență și care, ca să alunge neplăcuta impresie dată de lipsa autonomiei, își întorc adesea spatele sau se iau necruțător (Cristian Ghinea ar fi scris "la modul necruțător") peste glezne. 

Les noms des arbres

Îmi pare rău că nu am fost mai curios să aflu de la tatăl meu numele copacilor pe care îi alegea, îi tăia și-i cobora din pădure. Ca să ne încălzim iernile. Să pregătim de mâncare, vara. N-am întrebat, dar câte ceva tot am priceput - privind.

C.S.

Ăsta-i ulm, arin, ăsta-i carpen - se crapă mai greu. Nu ține mâna acolo, să nu-ți dai peste degete. Frasin ardeam mai rar. Norocul a fost că frasini ne creșteau în curte vreo trei. Nu-i puteam rata. Cunoșteam puține soiuri după scoarță: gorun, salcâm, plop. Dar plopul mai mult scoate fum decât arde. Și nu-i un soi pe care să-l întâlnești în adâncul pădurilor-catedrală din Zarand. E un setos de apă. Oportunist al văilor umede.

Așchii bune de aprins focul faci din lemnul de salcâm. Felii plate, desprinse din miezul galben-verzui, mărunțite cu lama toporului celui mare și greu. Preferatul meu.

Pomii, pe de altă parte, i-am învățat, le pot determina specia chiar și desfrunziți: cireș, prun, păr, măr, gutui, vișin, nuc, cais sau piersic. Sămânța curiozității a fost, totuși, sădită mai devreme, când cu carpenul, gorunul, salcâmul. De atunci, caut și apreciez instinctiv din priviri orice arbore. Nu altfel tratez și clădirile vechi. Când nu le mângâi cu palma. 

Copacilor și caselor le-am deprins, poate că nu în detaliu, arhitectura, stilul, felul cum își cuceresc spațiul vital. Și tot mai învăț: platan, stejar, arțar, tei, tisa, mesteacăn, castan. Dramaticii domni ai parcurilor.

La Chambre bleue

"- C'est vrai que tu pourrais passer toute ta vie avec moi?

- Bien sûr...

- Si sûr que ça? Tu n'aurais pas un peu peur?

- Peur de quoi?

- Tu imagines ce que seraient nos journées?

- On finirait par s'habituer. 

- A quoi?

- A nous deux."

Cuvintele simple (realism francez, eh) ale lui Georges Simenon, adoptate & apoi adaptate de (în filmul lui) Mathieu Amalric - La Chambre bleue. Un certain regard la Cannes, anul acesta. Extrase din Le Monde, 17 mai 2014. 

Așteaptă(-mă)

C.S./Mai, 2014 - Girona

Masa e pustie

C.S./Mai, 2014

Pieptar

Tălpile tale, pieptar de praf, coboară solemn, zâmbind negru, murdar, pe abdomenul molatic.

André Gide*

"Soarele era mândru pe cer. Mergeam fără teamă; îmi place să merg în căldura drumurilor întinse, în timp ce soarele apasă și înflăcărează - îmi place să merg ca nebunul, pentru ca pe urmă să mă desfăt sub umbra fără capăt, aciuat pe la ușile unor hanuri neștiute."

*Jurnal 1891-1913, editura Cartier, trad. Cezar Sandu-Tițu. 

Marea Critică

În marea de criticism, veninos sau fin, ce dă un oarecare specific acestui blog, vreau să strecor următoarea apreciere: - o capodoperă de tălmăcire din engleză, romanul lui Ian McEwan - Atonement. Ispășire, pentru editura Polirom (2008).

"Vina" îi aparține, cu laude, domnului Virgil Stanciu. Mi-am dorit să știu cum a deprins dl Stanciu acest har. Unde a studiat și cine i-a fost îndrumător. Pentru că, credeam eu, e o pasăre rară între ceilalți, din valul nou. 

Ca, la o elementară căutare pe Google, să descopăr că traducătorul face parte din școala "veche". Născut în 1941. Universitatea B-B din Cluj (explicabile și unele ardelenisme nesupărătoare, ce doar îmbogățesc rostuirile cărții). Cum era și de așteptat. Ce Iulia Gorzo (cu "pe undeva-ul" ei exasperant cu care mi-a ruinat plăcerea de a citi Sabbath's Theatre), ce Cristina Jinga, asasina lui Sophie's Choice? Asta e Clasă! Iar Virgil Stanciu, traducătorul, e un Clasic! 

Domnul e scriitor în toată accepțiunea cuvântului, nu doar o mașină de transpus engleza într-o română adesea artificială (când nu e indolentă) - vezi numele exemplificare mai sus. Virgulele, puse fix acolo unde le cere ritmul si imaginația cititorului versat. Cuvintele, din cea mai curată și mai bogată românească. N-am avut nici o secundă spasmele acelea de neplăcere ce îmi sperie lecturile din traducerile recente. 

Îi desfid pe cei tineri să scrie într-o astfel de limbă! Atunci când traduc. Să arate că-s capabili să iasă din româna aia seacă, de Google translate. Din păcate, ei doar atâta pot. Urmașii nebastarzi ai domnului Stanciu sunt puțini. Ca atare, cărțile (de pe rafturile) noastre, tot mai indigeste.