Les noms des arbres

Îmi pare rău că nu am fost mai curios să aflu de la tatăl meu numele copacilor pe care îi alegea, îi tăia și-i cobora din pădure. Ca să ne încălzim iernile. Să pregătim de mâncare, vara. N-am întrebat, dar câte ceva tot am priceput - privind.

C.S.

Ăsta-i ulm, arin, ăsta-i carpen - se crapă mai greu. Nu ține mâna acolo, să nu-ți dai peste degete. Frasin ardeam mai rar. Norocul a fost că frasini ne creșteau în curte vreo trei. Nu-i puteam rata. Cunoșteam puține soiuri după scoarță: gorun, salcâm, plop. Dar plopul mai mult scoate fum decât arde. Și nu-i un soi pe care să-l întâlnești în adâncul pădurilor-catedrală din Zarand. E un setos de apă. Oportunist al văilor umede.

Așchii bune de aprins focul faci din lemnul de salcâm. Felii plate, desprinse din miezul galben-verzui, mărunțite cu lama toporului celui mare și greu. Preferatul meu.

Pomii, pe de altă parte, i-am învățat, le pot determina specia chiar și desfrunziți: cireș, prun, păr, măr, gutui, vișin, nuc, cais sau piersic. Sămânța curiozității a fost, totuși, sădită mai devreme, când cu carpenul, gorunul, salcâmul. De atunci, caut și apreciez instinctiv din priviri orice arbore. Nu altfel tratez și clădirile vechi. Când nu le mângâi cu palma. 

Copacilor și caselor le-am deprins, poate că nu în detaliu, arhitectura, stilul, felul cum își cuceresc spațiul vital. Și tot mai învăț: platan, stejar, arțar, tei, tisa, mesteacăn, castan. Dramaticii domni ai parcurilor.