sâmbătă, 29 decembrie 2012

Ce ne enervează?

Că pe vremea mea, în România, Germania de Est era numită ReDeGe; redege devenise nume propriu. O fi fost dintr-o pudoare excesivă (citește: din teama laşă de a rosti Germania, ar fi iscat confuzie, ar fi putut să te asculte „organele”...), din prostie sau din snobeala aceea țipător-cenușie, cu accente provinciale, care a caracterizat anii optzeci ai secolului trecut?
***
Că în zilele noastre, străinătății (străinătate, adică tot ceea ce se află, geografic, în exteriorul țării noastre) i se spune, argotic, cu limbajul specific curții blocului: afară, dincolo... Dincolo de scândurile cotețului? Nu cred că mai încape vreo lămurire suplimentară în mărturia pe care o depun aceste adverbe despre gândirea noastră de captivi într-o colivie închipuită. „A plecat dincolo, iar acum o lună a luat-o şi pe nevastă-sa cu el.” Dincolo, adică în sufragerie? Pe lângă ele, fobicul și distantul străinătate sună azi afectuos.
***
Că, în general, expresiile argotice, născocite de copiii betonului, au pătruns adânc, via TV, în mintea puțină și-n vocabularul nostru sărac, dar degrabă receptiv la vorbele de autobază. (Mulțumim vouă: copywriteri calamburiști care ați muri de foame în Vest, cu jocurile voastre ieftine de cuvinte cu tot, speakeri școliți pe fast forward, jurnaliști fără ziar). Astăzi: a da zăpada. Pentru cei născuți în alte zone ale țării, asta se traduce prin: a curăța zăpada de pe căile de acces: trotuare, drumuri sau din gurile căscate ale celor ce au privit-o căzând din ceruri. Nu e vorba de un obicei tradițional de sărbători - datul zăpezii, nu e un dar și, mai ales, nu vă așteptați să primiți o parte din zăpada cuiva dacă o să colindați pe patru voci. Vrea să zică: a o da la o parte, într-o rostire mai puțin leneșă, mai puțin zgârcită cu conexiunile neuronale. Din categoria: daţi un sms...
***
Vocabularul când dulceag, când sforăitor, apelul la arhaisme, ca recuzită naționalistă: armie, oaste, oștire, paloș, fruntarii, glie, plai, grai, străbuni, gintă latină (genetic, noi suntem cam tot atât de latini ca și britanicii). Brânză, barză, varză, mânz, viezure. Neologismele nu au ce căuta în gurile noastre ingrate, ați înțeles?, atunci când facem vorbire despre chestii „sacrosancte” - ca patria. Denotă răceală, lipsă de implicare; germenii trădării însăși se află acolo!

Nu-mi este clar, totuși, cine a inventat patria... Patria, statul unitar sunt utopii. Foste „viziuni măreţe”, astăzi îmbâcsite idei de cancelarie, asemeni comunismului, egalitarismului, socialismului. Nu înțeleg de ce s-ar muri pentru înfăptuirea (alt cuvânt folosit negreșit în relație cu Unirea, cu U mare, alături de făurirea) unui stat unitar, centralizat! De ce nu ar rămâne „central” preocupărilor omul, individul, și nu supraorganizația parazitar-statală? Oare pentru că un stat mare, colector centralizat, dă șansa unui furt organizat la o scară mai largă? Furtul, perfecţionat şi lăsat moștenire din funcționar în fiu. În balanță cu feuda cea retrogradă (dar cât se poate de ușor de cuprins cu ochii ori de străbătut la pas, cu calul), țara este doar o abstracțiune. Nu e de mirare că oamenii de stat au împins la atâtea războaie. Numai ei știu câte privilegii au de apărat, nu o glie, un neam, nu o patrie.
***
Cei care (intelectuali, ploconişti, intelectuali ploconişti, ziariști), iubindu-l pe bărbatul Traian Băsescu cu o ardoare coprofilă, înebuniți în amorul lor, nu-i pot ierta Regelui Mihai I că nu l-a avut la inimă pe prea îndelungatul nostru președinte şi nu l-a invitat pe la dineuri. Acum se înghesuie să producă serii de articole condescendente, adesea batjocoritoare, la limita insultei, în care ei, mulți foști regaliști de conjunctură până mai ieri, contestă şansele revenirii României la forma de guvernământ a monarhiei constituționale.

Printre motive - cronologice: regele Mihai I e prea înaintat în vârstă. - Antipatii politice insurmontabile: se întâmplă că, surpriză sau nu, mulți politicieni din USL susțin „restaurația” - or, dacă USL o susţine, dintr-o dată aceşti „boi ai minţii” pur și simplu nu mai sunt regalişti. - Puritane (astea chiar nu știu de unde provin, într-o țară de corcituri): prezența unui Radu Duda în familia regală.

De aici deduc că d-na Catherine (Kate) Middleton, ducesă de Cambridge, această Duda a Marii Britanii, ar fi un adevărat scandal pentru mintoșii neamului, toți inși de rasă pură, mioritică, ar fi subiect de indignare cu accese de tuse la ceaiurile lor subțiri, cărtureştian-iceriste, de după-amiază.

Recent, la Sabina Fati - România liberă - am identificat un nou argument „sceptic”: regele sau regina, cine-o fi la succesiune, nu ar reuşi niciodată prin simpla lui prezență (sau a ei) să purifice sau să remodeleze în bine, prin puterea exemplului propriu, infecta clasă politică românească. Și cu asta, gata cu monarhia! În schimb, pe bărbatul Băsescu l-au crezut capabil să o facă de unul singur, au crezut în el și-n farmecele lui până dincolo de evidențe, ca-ntr-un Christos al securismului.

4 comentarii:

kelemen spunea...

să-i deie Dumnezeu poporului tărie şi bere ca să stingă şi să exorcizeze demonii metafizicii neamului ce zac în minţile multor înţelepţi produşi ai şi producători ai culturii româneşti. savuroasă trecerea în revistă!

Cristian SÎRB spunea...

Dragă Kelemen, am văzut în presă spusa ta cum că România nu este stat-naţiune. Nu mai ştiu ce înseamnă chestia asta, stat-naţiune, dar presimt că se referă, printre altele, la faptul că pe cuprinsul acestui tip de stat este recunoscută o singură naţiune, o singură rasă. Depăşit! Revolut! Dacă monarhia este revolută, d-apoi prostiile astea despre puritatea rasială şi naţională!

kelemen spunea...

mare dreptate ai. cu adevarat depasit!

Cristian SÎRB spunea...

Nu așa, Kelemen: curat depășit! :)