Unica realitate

La colțul străzii, mama și fiica se despart cu un scurt salut, același, neînsoțit de vreo de expresie pe fețele lor palide, cu cearcăne cafenii sub ochi, tipice neopro. La celălalt colț, mama întoarce, previzibil, capul, privind înapoi peste umăr cu aceiași ochi morți, secătuiți de atâta smerenie ipocrită, ca să se asigure că fiica merge pe drumul cel bun către școală.

Obișnuința sfidează orice atașament, îi dă obraznic cu tifla. O obișnuință înlocuiește pe alta. La fel cum, la polul opus, o obișnuință temeinică poate transforma atașamentul în veșnicie.

C.S. - MARTIE 2012/La Deal

Nu chiar toate se petrec fără urmări, fără încrustări grosolane în suflet, regres și strigăte de ajutor, fantasme nestăpânite, tatuaje făcute fără anestezie locală, cu sârmă înroșită în foc.

Un bol care ar fi trebuit să conțină mujdei, sos de usturoi - un mic bol bănuiesc că făcut din sticlă plin cu suc de spermă băut pe nerăsuflate sub privirile lui neputincioase înainte de schițarea oricărui gest de împotrivire.

***

E mare lucru ca un mare roman american al anilor treizeci (secolul XX) să fi avut parte de traducere în limba română a anilor șaizeci! Sunt tot mai edificat în convingerea că traducătorii noștri aparținând acelei vremi nu doar că stăpâneau în mod strălucit finețurile cutărei limbi străine, ci erau și niște foarte pricepuți povestași. Gândesc asta citind Fructele mâniei de J. Steinbeck, traducător Dumitru Mazilu.

***

F. Pessoa - Cartea neliniștirii:

 „...un profund și copleșitor dispreț față de toți oamenii care lucrează pentru umanitate, față de toți aceia care se bat pentru patrie și își dau viața doar ca civilizația să poată continua...

...un dispreț plin de desconsiderare față de toți cei care ignoră că unica realitate, pentru fiecare dintre ei în parte, este doar sufletul lor și că restul - lumea exterioară și toate celelalte - e doar un coșmar inestetic, de felul celor provocate în vis de o indigestie a spiritului.” (Ed. Humanitas, trad. Dinu Flămînd)

***