marți, 15 mai 2012

Doctorii xerox

Chiar mai credea cineva că „ministra Dumitrescu-Standford”(!), fostul viitor ministru al „educației” - Mang, actualul prim ministru, suspectaţi de fals în acte, concret - de plagiat, sunt cazuri unice și irepetabile în învățământul universitar românesc?! Îl „decupăm” pe orădean din cadru (din centrul atenției), doamna Standford se pitește bine pe undeva, iar dl Ponta „renunţă” uşor şi benevol la doctorat, aranjăm puțin fotografia unde-i şifonată și problema dispare? Hai, serios ?!... Tocmai știind că domnul fost ministru Mang nu este deloc în pericol să rămână stingher şi părăsit, odată debarcat, ci are cum se consola, cât ai zice copy-paste, înturnându-se ardelenește, falnic și liniștit, în mijlocul numeroșilor dumisale colegi „xerox”, am un motiv în plus, unul concret, solid ca roca, să mă îndoiesc şi să râd și mai abitir, în bloc, de tagma hazliilor universitari români.

De ce îi vâr pe toți în aceeași oală? De ce sunt, vai, „nedrept” și generalizez, „cu violența care mă caracterizează”? De ce devin isteric și mă arăt intolerant? Pentru că mi-a ajuns şi nu mi-a rămas nici o speranţă - n-am altă justificare furiei mele. Pentru că văd cu ochiul liber și-mi poluează vederea felul cum ceilalți, nou intrații, piticii din sistem, „speranța de mâine” a neamului, pur și simplu, cunosc (și tac) că temuţii lor magisteri copiază (și că-s niște nulități cu ștaif, că nu-și fac profesionist treaba, că sunt „achiziționabili” cu sex sau cu bani etc), și că, pe lângă asta, copiază atât de prost, și se arată a fi atât de uşor de prostit ei înșiși încât preiau cu nedorită fidelitate inclusiv greșelile din opera-sursă.

Însă ceilalți, piticii, cei ce se înnegresc pe cerul gurii aşteptînd la rând ca să crească la umbra fundului „somităților”, tac mai departe, complice, ca să-și câștige mai departe netulburaţi pâinea zilnică, să lingă recunoscători firimiturile de pâine căzute de la masa recto(ro)rilor, mai ținându-se de nas, mai obișnuindu-se cu pestilența unor structuri nu numai corupte, ci, și mai grav!, profund înapoiate, profund și fălos enclavizate, tribalizate, nepotizate, deconectate de tot ce e nou, bun și valoros în Europa și-n lume în materie de învățământ superior.

Cum poţi pretinde (recte d-na Dumitrescu) ca scuză - şi să nu mori de ruşine pe urmă – că lucrarea ţi-a fost redactată de un terţ, căruia, pesemne, i-a „scăpat” fix menţionarea surselor sau punerea ghilimelelor pentru citare!? Cum poţi să spui, ca prim ministru al unei ţări membre a UE, că ai „uitat” să treci referinţele la finalul lucrării, despre care revista  Nature susţine cu probe că este în proporţie de mai mult de 50% un duplicat după publicaţii apărute anterior. Îmbătat de succesul nesperat şi de ideea că în România totul e posibil şi unii-s mai egali decât alţii, dl premier şi-a „cartonat” şi multiplicat opera. Pentru că în aceeaşi prestigioasă Nature se mai menţionează faptul că pasaje întregi din teza de doctorat a lui Victor Ponta au fost reproduse, în același mod, în două cărţi care au apărut, în 2004 şi 2010, sub semnătura actualului premier!

Acestea sunt simptomele manifeste, strigătoare la cer - conștientizate de toată suflarea românească, dar tăinuite ipocrit - ale unui sistem băltit, închis în el însuși, autosuficient, ce pregătește o mână de studenți buni (mai mult autodidacți), dar și o mulţime de pseudo-diplomați bovarici, visători nepricepuți, cu o grandioasă și complet eronată, bolnavă, percepție de sine, sau golani cu școală, priviți chiorâș în majoritatea statelor lumii civilizate pentru că licenţele lor sunt trase la indigo. O formă fără fond, supraevaluată în silențioasă cârdășie (toți știm că „nu înveți nimic în facultate”, dar toți ne înghesuim să o facem) de întreaga românime ; un mit - FACULTATEA, o instituție care simulează educația, se simulează, adică, pe sine, așa cum simulăm cu toții noi, românii, câte ceva, fiecare în domeniul lui (munca, reforma, ospitalitatea, justiţia, ortodoxia), o instituție care a fost mai modernă, mai europeană, mai vie până și-n anii antebelici decât în prezent.

Diploma (însuşită în baza unui copy-paste) - fantasma țărășeanului român care „s-a ajuns”, a lui coate-goale de cartier, pașaportul lor către noblețea închipuită, către „statut”, către coiosul „bă, tu știi cine-s eu?”, poate fi obținută cu ușurință, nu numai de la fabricile particulare de studenți, ci și de la fabricile similare de stat. Ce valoare, ce trecere, ce credibilitate poate avea o diplomă de absolvire emisă de o Universitate viermuind de plagiatori? În ciuda faptului că în sălile acesteia predau și dascăli buni, nici una!

Dintr-un porc infectat cu pestă nu păstrezi urechile pentru piftie, în speranța halucinantă că acolo, la urechi, nu a ajuns cumplita boală.

4 comentarii:

__Vali spunea...

Total de acord cu tine! Bine pusa problema care e mult mai mare decat pare. Dupa cum concluziona recent si A.P. in Dilema veche:
“Traversăm, zglobii, era şmecherilor şi a derbedeilor”

Cristian SÎRB spunea...

Corect. Dar și fără a o zice Pleșu, e limpede ca lumina zilei. O știm (dar n-o mărturisim) toți cei care am trecut prin școală.

brightie spunea...

Nu mă mai miră, nici revoltă erorile/ororile învăţământului (?!) nostru (?!). Cea mai mare durere sunt copiii/tinerii care ies din şcoli căpiaţi, magiştrii ai hoţiei, nepregătiţi pentru muncă ori viaţa.

Cristian SÎRB spunea...

Pentru viață, puține școli din lume pregătesc. Dar măcar de ne-ar pregăti pentru muncă! Și nu pentru „descurcăreală”, nu pentru furtișag, nu pentru ocolit legea etc. Nu pentru furt intelectual.