Călărețul e calul

C.S./2011

Aș încerca și eu un titlu în stilul căznit al alteței sale nobeliare Frau Herta Mueller. Călărețului îi șade bine cu drumul, vezi bine că drumul i-a fost cusut de-a dreptul pe trup la patru ace de un croitoriu meșter nevoie mare, cușma brumărie neclintită pe capu-i pletos e bătută cu mare sinchiseală în cuie să n-o ia pe sus vântul primăvăratic al începutului de toamnă ruginie. Calul cară în spate biblioteca noastră orășenească, nu spui ce oraș, nu e mare scofală, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori din toată inima să-ți aparțină și să le citești - însă nu înainte de-a le fi venit vremea și fără ca graba restituirii să mă zorească - și anume așezat pe scara ce duce la podul casei; nu te oprești niciodată din citit, nici atunci când pe la Veneția, ți se spune, trecuse mai adineauri, tăcută, înfofolită-n negru după cum scrie la catastif, moartea scriitorului aceluia pedant, îndrăgostit de băiatul polonez, fraged și blond, eu știind că, în ce mă privește, mi-e dat să surprind adesea cărțile micii noastre biblioteci orășenești, cinci rafturi de cărți pe care le-ai dori în casa ta în loc de air freshner, biblioteca orașului nostru, puțin importă numele lui, să le surprind cum îmi flutură frivole din pagini - nu rezist seducției lor prăfoase, dar stăruința lor și faptul că se lasă totuși atinse, între două trenuri, se lasă citite frugal despărțindu-și prea puțin copertele anevoie de deschis cu totul, totuși deschizându-se (!): cu speranță, cu durerea scrâșnită eroic în dinți (să nu reiasă că mă doare, că mă fuți întâia dată în viața mea) și încă din primii ani ai librăriei lor pubere se dăruiesc își încrucișează gambele pe spinarea (ori)cui le iubește ca pe niște drapele albe de împăciuire (cu precara lor condiție de gen feminin, de receptacul insațiabil) și de predare necondiționată, gesturile astea parcă le mai răpesc din strălucire, din gloss, pasiunea mea scade, or fără pasiune poți pe urmă să le domini cu genunchii osoși înfipți în coperte și poți să te înfrânezi a le mai cumpăra, așa și cu fetele ce arată uneori cutremurător de pofticioase din creștet și până-n micile degetele chircite ale picioarelor, imperfecțiunile îndulcindu-li-se odată cu bronzul ori grație luminilor înșelătoare ale cluburilor, ale serii, le întâlnești în amiaza mare pe stradă și abia te păzești să nu faci cale-ntoarsă, stomacul ghemuit, gata să toarne înapoi toate amintirile digerate prost, toate limbile înghițite pe nemestecate și pârâiașul de salivă revărsat pe la colțurile gurii, să întorci privirea, mimând preocuparea, înspre alte dimensiuni, spre crepuscul sau, de exemplu, spre raftul următor, cel îndopat cu cărți rare, prețuind cât lumea toată, să le dai naibii de picioare parantezuite, sinuoase și funduri mai frumoase decât înșiși obrajii îmbujorați ai muntencelor, îl dai naibii de somn sperios prins pe marginea tare, scârțietoare a canapelei și pleci glonț, direcția: pixul din geanta de voiaj, începi să scrii, chiar dacă, pe cinstea mea, nu am absolut nimic de povestit.