Ne relaxăm, îmbrățișăm băiatul din noi. Îl mângâi, îmi dau întâlnire cu el. Îi promit să revin. Îl chem în vizită la mine, să vină când poftește. Știu cât de nedreptățit a fost (sau a crezut că este).
Dacă nu notez în jurnal la fel de des nu în seamnă că nu(-l) mai iubesc. Vara mă îndrăgostește negreșit, an după an, după an... De la etaj, aș sări în miezul rotund și cald al aerului. Fără teamă. Aș sări drept în picioarele trecătoarelor. În albul picioarelor lor ca de început de vară.
Trupuri ușor diforme de la mijloc în jos pot deveni atractive, bag de seamă. Șoldurile li se urnesc greoi, și totuși e acolo fascinant de multă carne!
Trupuri ușor diforme de la mijloc în jos pot deveni atractive, bag de seamă. Șoldurile li se urnesc greoi, și totuși e acolo fascinant de multă carne!
Cura mea balneară întâmpină suișuri și coborâșuri. Progresul e urmat de violente reveniri la exact starea de dinainte. Picioare pe umeri gâfâieli carne albă murată în transpirație rodnică. Eu, privind cu nesaț - jupuit de piele, ochii fără pleoape.
„Rook începu să-și imagineze scenele care se petreceau acum în Poiana țîței, cu o acuitate care-i stîrni o senzație de greață și de gol în coșul pieptului.” (J. Cowper Powys - Cercul nebunilor, trad. Antoaneta Ralian, Ed. Humanitas)
„(...) șocul pricinuit de cele auzite și de imaginile vii, concrete, care-i jucau în minte, făcîndu-l să vadă ce se petrece în Poiana țîței, stîrniră în el colcăiala acelui mîl negru al malignității umane, care de obicei stagnează latent, în adîncurile firii.” (J. Cowper Powys - Cercul nebunilor)
A cunoaște emoțiile omenești din auzite.
Actul ratat de a-ți călca până la zdrobirea oaselor propria labă a piciorului. Substitutul încălecării. Al vopsirii unghiilor cu lac negru. De regulă, a doua zi, senzația este că am rămas însărcinat.
„În cazuri grave de acte obsesionale, o așteptare pasivă pare și mai mult contraindicată.(...) Pare aproape sigur că tehnica potrivită constă, în asemenea cazuri, în a aștepta ca însuși tratamentul să fi devenit compulsie și a te sluji de această contracompulsie pentru a distruge compulsia morbidă.” (Freud, 1919)
Ochii, pavoazați cu cearcăne hepatice. Atacat de realitate din toate părțile. Strivit de propriile fantasme - închipuirea neobosită a actului. Retrăirea scenei primitive.
În cei patru ani, am „recuperat” atâtea lecturi! Cărțile citite nu m-au făcut însă mai bun. Acumulările culturale nu defrișează sălbăticia din noi. Rădăcinile ei. O împing doar o idee mai încolo. Dincolo de o „begă” (ce mai poate și seca), pe după o creastă de munte (ce se mai și erodează în timp, vezi munții Dobrogei), în spatele unui sân (pe care-l sugem mai întâi în căutarea laptelui, și mai apoi - în căutarea sinelui pierdut).
Puterea e inefectivă, dacă nu e afectivă.
Puterea e inefectivă, dacă nu e afectivă.
George Steiner (Erata. O autobiografie - Ed. Humanitas) se întreabă ce trebuie să fi fost înainte de melodie. „Tăcere, probabil, dar o tăcere care, într-un mod inexprimabil pe cale lingvistică, nu a fost mută.” Și care era încărcată cu tensiuni și dezechilibre nerezolvabile, după exprimarea lui Roger Sessions, ce tânjeau după destindere și soluționare grabnică.
Terminat încântătoarele Nemesis (Philip Roth) Jocul serios (H. Soederberg). Jocul serios e personală. Greu de vorbit despre ea fără furie și dorință (de răzbunare). Nemesis e o capcană, Roth scrie (recent) numai (sau mai ales) povestiri fără nici o ieșire. Fără scăpare.
