Spammerul Bachus aduce neputinţa

După cum arată librarything, citesc de multă vreme Trupul ştie mai mult. Mă întreb ce e cu sfîrşeala asta care mă cuprinde după cinci-şase pagini, refuzul de a urmări ideile uneori elegant exprimate, alteori confuze. Mă confund cu textul şi nu mai e nevoie să citesc, îmi scapă sau îmi e teamă de acest corp care ştie mai mult, care are alte ritmuri, altă înţelepciune? Iată :

Cum ai putea vorbi despre o carne tristă, despre o carne amară, despre o carne care ia foc, despre corpul care plînge în sine neauzit, despre senzaţia fizică a inimii care ţi se strînge, îngheaţă? Ce e cu aceste stări pe care le numim melancolie, dezabuzare, dor, spaimă?

Cum să citeşti aşa ceva?Cu ceaţa care îţi umezeşte nările şi părul dimineaţa, cînd unii oameni visează sau se ceartă în bucătărie, cu mirosul varului, cu gustul greţos al cornului cu gem. Cam aşa, în timpul acestor lucruri s-ar putea citi.

Vai mie

Pfu, ce gînduri fericite îmi mişună prin minte! Casa e vraişte, ziua de luni mă aşteaptă înfricoşătoare, cîrciumile Bîrladului îs pline, mai am bani de un bilet de autobuz. Şi totuşi...

Cum să prind şi să fixez momentul acela în care stomacul se strînge şi în spatele ochilor se adună o masă fierbinte,fluidă, metalică, iar în nări mirosul cafelei băute pe fugă, în care recunoaşterea unui lucru vechi şi cald îşi face loc ca şi cum lucrul însuşi ar fi acolo? Cum reuşesc să induc această ameţeală fericită, făcută numai din bucăţele urîte, caraghioase, penibile, triste?

It's time, scrie în spam

Dacă mă gîndesc bine, Ferdinand ar putea fi chiar prietenul meu, dar ce s-ar face el să fie my page, hm?

"shame, and it was piteous to hear him lamenting over her, as she lay

I know of, I will make her give me that boy to be my page.

generous lady joy, desired permission to be married at the same time.

I have not indeed, answered Ferdinand and not knowing that it was..."

Cînd îmi trece starea asta de hibernare, o să povestesc cum îmi place Philip Roth, aproape la fel de mult ca spam-urile suprarealiste.

Sulf-day

Cum e să adormi cu un zîmbet pînă la urechi, să visezi că toată lumea se mutase în piramide uriaşe, cu feţe de sticlă, şi numai tu (adică eu, prin transmutare) ai rămas în acelaşi bloc cu balcoane roşcate şi coşuri de centrală de care iarna se prind ţurţuri? Blocul lui boris devenise o strălucitoare piramidă, iar capacele containerelor de gunoi creşteau ascuţite.

Pe urmă ceasul nu a sunat, s-a făcut 6 40, s-a făcut 7, s-a făcut 7 30, s-a făcut 8 fără 3 minute. Căştile au luat-o razna, vocile sună ca dintr-un butoi cu apă, bolborosesc, se pierd. Unghiile le-ai tăiat strîmb, stiloul a rămas acasă, căştile se schimbă în lasou- să prinzi ce?, strada e plină de bălţi, pe trotuar sunt urme ude.

După prînz, soarele face dungi pe clădiri, ca în timpul verii.
O cucoană cu şorţ roşu îţi întinde o cafea în pahar de plastic portocaliu (o cafea şi o portocală, cum ar veni). Cu zahăr. Mulţumesc frumos, sunteţi o drăguţă, are gust de ceapă prăjită...

Bursa de vechituri 2

"-Uite, bunica, am desenat o gîscă cu două gîte."