Cum să prind şi să fixez momentul acela în care stomacul se strînge şi în spatele ochilor se adună o masă fierbinte,fluidă, metalică, iar în nări mirosul cafelei băute pe fugă, în care recunoaşterea unui lucru vechi şi cald îşi face loc ca şi cum lucrul însuşi ar fi acolo? Cum reuşesc să induc această ameţeală fericită, făcută numai din bucăţele urîte, caraghioase, penibile, triste?
7 comentarii:
mai fata, tu ai citit Mateiu, ma, nu se poate.... :))
mă tem că da...
ne-am nenorocit, carevasazica :))
mi-au adus idei de ducă pe vreo trei zile, aşa...:)) numai vina dvs, stimată doamnă :)
si eu am uneori astfel de "ameteli", dar am renuntat la ideea de a le mai face cunoscute in intregime. reusesc doar sa descriu cate un fragment din ele, uneori pe blog, alteori cand daruiesc cuiva o carte, o bomboana sau scriu o scrisoare catre un destinatar imaginar....
@ hiacint: *ofteaza*
iti recomand: cateva cuvinte simple, cateva cuvinte potrivite :)
Trimiteți un comentariu